Legea privind starea de alertă a fost votată de Camera Deputaților şi are mai multe modificări

Legea privind starea de alertă a fost votată de Camera Deputaților, în calitatea de for decizional. Proiectul depus de guvern a suferit mai multe modificări. Una dintre acestea prevede că Parlamentul va trebui să încuviințeze starea de alertă dacă măsura se instituie în cel puțin jumătate de ţară. Toate grupurile parlamentare, cu excepția ALDE și PRO România, au votat în favoarea proiectului. Are detalii reporterul RRA Amalia Bojescu.
Reporter: Deputații au modificat radical legea venită de la Senat, fiind admise peste 160 de amendamente. Unul dintre acestea a fost respins ulterior în plen, după un consens între liderii grupurilor parlamentare, și era legat de intrarea în vigoare a legii imediat după publicarea în Monitorul Oficial, procedură ce încălca Legea fundamentală. Între modificările aduse se află reintroducerea restricțiilor de circulație, eliminate ieri de către senatori, posibilitatea deschiderii teraselor, cu respectarea măsurilor sanitare și a distanțării fizice, dar și deschiderea centrelor comerciale cu o suprafață mai mică de 15.000 de metri pătrați. În privința amenzilor pentru nerespectarea măsurilor impuse de autorități, acestea nu vor putea depăși 15.000 de lei. Liderul deputaților PNL, Florin Roman, spunea că menținerea restricțiilor este necesară pentru a-i proteja pe cetățeni.
Florin Roman: Am făcut ceea ce trebuie pentru acei români care timp de două luni de zile au suportat cu stoicism aceste sancțiuni, aceste măsuri de restricție, această perioadă dificilă pentru toți, cu un singur gând, să încercăm să evităm numărul deceselor, numărul îmbolnăvirilor.
Reporter: Toate grupurile parlamentare au criticat întârzierea cu care guvernul a trimis Parlamentului acest proiect de lege, dar și conținutul acestuia. PSD a votat în favoarea proiectului, însă liderul deputaților, Alfred Simonis, a explicat că documentul Guvernului trebuia corectat, pentru că era slab redactat.
Alfred Simonis: Guvernul a încercat să folosească această stare de alertă şi pentru a-şi servi clientela de partid. Ați angajat douăsprezece mii de /pile/ folosind ca pretext pandemia. Acum vrei să numiți în funcții publice oameni care nu sunt funcționari publici, ați vrut asta, însă noi am modificat.
Reporter: Parlamentarii ALDE și cei de la PRO România au votat împotrivă. În opinia liderului Victor Ponta guvernul trebuia să vină cu măsuri de sprijin și nu cu restricții pentru populație.
Victor Ponta: Nimeni nu ştie în acest moment ieşim din ţară, nu ieşim din ţară, intrăm în carantină, nu intrăm în carantină, deschidem terase, nu deschidem terase. Dar știm un singur lucru, că statul ne consideră iresponsabili pe toți românii și că vrea să ne protejeze împotriva voinței noastre.
Reporter: Proiectul va aștepta la Parlamentul două zile, termen în care acesta poate fi atacat la Curtea Constituțională, iar apoi va fi transmis spre promulgare președintelui./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 mai