Guvernul a decis prelungirea unor măsuri de ajutor economic şi pe perioada stării de alertă

Realizator: Guvernul a decis în ședința de ieri să prelungească unele măsuri de ajutor economic și pentru perioada stării de alertă. Este vorba de plata șomajului tehnic pentru sectoarele economice care rămân închise și a zilelor libere, până la terminarea anului școlar, pentru părinții care stau acasă cu copiii. De asemenea, concediile medicale pentru persoanele aflate în carantină și cele infectate cu COVID-19 vor fi acordate cu prioritate. În continuare, medicii de familie pot da consultații la distanță – a precizat vicepremierul Raluca Turcan.
Raluca Turcan: Consultațiile medicale acordate de medicii de familie și în ambulatoriul de specialitate vor putea fi în continuare acordate la distanță, utilizând orice mijloace de comunicare, și de asemenea se va putea face decontarea acestor servicii fără folosirea fizică a cardului de sănătate.
Realizator: Vicepremierul Raluca Turcan a mai anunțat că în perioada stării de alertă este interzisă deconectarea consumatorilor de la rețelele de energie electrică, apă, canalizare și salubritate. Totodată, persoanele juridice și fizice pot să depună în continuare cereri pentru amânarea ratelor bancare. Potrivit Ministerului Finanțelor, până în prezent s-au înregistrat 126.400 de beneficiari ai suspendării rambursării ratelor la bănci./cvanatoru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (15 mai)