Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind instituirea stării de alertă

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind instituirea stării de alertă, adoptată miercuri de Camera Deputaților și care va intra în vigoare luni. Potrivit legii, starea de alertă nu poate depăși 30 de zile și poate fi prelungită pentru motive temeinice, la propunerea Ministerului de Interne. În actul normativ se mențin restricțiile de circulație între localități, carantina și izolarea la domiciliu, dar sunt stabilite și amenzi pentru nerespectarea măsurilor impuse de autorități. Până luni însă în România este în stare de alertă, instituită aseară de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, devenind obligatorie purtarea măștii, astfel încât nasul și gura să fie acoperite în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise. În timp ce în interiorul localității oamenii se pot deplasa fără a mai fi nevoie de o declarație pe propria răspundere, se poate ieși din localitate doar pentru anumite motive și cu obligativitatea completării acestei declarație pe propria răspundere, document tip care poate fi găsit pe site-ul Ministerului de Interne./cmorozanu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 15 mai)