Macedonia de Nord: Președintele a prelungit cu 14 zile starea de urgență, în ciuda solicitării Guvernului, de a o extinde cu 30

Vineri, președintele Stevo Pendarovski a prelungit starea de urgență în Macedonia de Nord cu 14 zile. În cadrul unei conferințe de presă, Pendarovski a afirmat că a prelungit starea de urgență „doar cu 14 zile, în loc de 30”, după cum a cerut Guvernul macedonean, şi a menţionat că este de părere că 14 zile sunt suficiente, având în vedere că s-a redus numărul celor diagnosticaţi cu COVID-19. Preşedintele macedonean a subliniat că „decizia sa nu este în niciun fel corelată cu alegerile” şi că motivul unei astfel de decizii îl reprezintă nevoia de a se implementa măsurile socio-economice pentru atenuarea consecințelor pandemiei.
„Aceste consecințe sunt deja resimțite deoarece un număr mare de companii nu funcționează, iar la sfârșitul lunii mai este de așteptat un acord de împrumut cu BERD de aproximativ 160 de milioane de euro, iar datorită stării de urgență, Guvernul va putea să-l confirme, nu și parlamentul care este dizolvat pentru că urmează să fie organizate alegeri” a precizat Pendarovski.
Reamitim că pe 18 martie președintele a declarat starea de urgență pe teritoriul Macedoniei de Nord, din cauza epidemiei de COVID-19, și a prelungit-o pe 16 aprilie, pentru 30 de zile, iar vineri, pentru alte 14./ciliu/sdm2
(www.b92.rs – 16 mai)