Ezio Bosso, omul care a sfidat prejudecăţile şi a emoţionat lumea, a încetat din viaţă

„Vă rog să nu-mi cereți să cânt, am două degete care nu mai răspund”, spusese, toamna trecută, maestrul Ezio Bosso. Captiv în închisoarea bolii neurodegenerative care îl imobilizase într-un scaun cu rotile și îi îngreuna chiar şi vorbirea, vineri, la vârsta de 48 de ani, după o viaţă petrecută cântând la pian în lumina reflectoarelor, ani în care a devenit un simbol al forței, al pasiunii şi al curajului, maestrul Bosso s-a stins din viaţă.
Spuneau că „fiul unui muncitor nu poate deveni dirijor”, în timp ce el a reuşit să devină dirijor de orchestră. Îi dădeau de înţeles că boala ar fi reprezentat mereu un obstacol în calea succesului, în timp ce el era curtat permanent de televiziune deoarece avea succes, fiind capabil să se adreseze oricărui tip de public. Ezio Bosso a povestit aceste lucruri, toate obstacole întâmpinate din cauza prejudecăților din ambientul muzicii clasice. Autoironic, direct, ura compasiunea şi nu-i plăcea să fie definit un personaj; iubea viața în ciuda tuturor problemelor fizice, fiind ghidat de o mare vivacitate intelectuală și de curiozitate. Ezio Bosso a fost compozitor și fondator al unei orchestre. Mare popularizator, încerca să explice oamenilor că Beethoven și Ceaikovski au efecte terapeutice, dar în acelaşi timp iubea și rock-ul, considerând genurile muzicale, relative. La 16 ani a debutat ca solist în Franța, după care a studiat compoziție și dirijat la Academia de muzică din Viena; în anii 90 a cântat solo sau în ansambluri de cameră în sălile de concert din întreaga lume, inclusiv Carnegie Hall din New York și Sidney Opera House. Printre altele, a dirijat şi London Symphony Orchestra.
Pe lângă simfonii, a compus și multe coloane sonore, având o colaborare importantă cu regizorul Gabriele Salvatores, pentru care a compus muzica filmelor „Băiatul invizibil”, „Quo vadis bebe” și „Nu îmi este frică”.
S-a născut la Torino şi a murit în casa sa din Bologna. Starea de sănătate a început să se deterioreze din anul 2011, degenerarea neuronilor motori ducându-l la semi-paralizie și, în cele din urmă, la moarte. (www.euronews.it – 15 mai)/cpaunel/rcostea