Schimbarea climatică înverzeşte unele zone din Antarctica, spun cercetătorii

Oamenii de ştiinţă au cartografiat „începutul unui nou ecosistem” pe peninsula Antarctica, unde pe suprafaţa zăpezilor care se topesc apare un strat microscopic de alge, care ar putea crea o sursă de hrană pentru alte specii. Echipa britanică de cercetători care studiază fenomenul crede că această floră se va extinde, deoarece încălzirea climatică creează condiţii care sunt propice dezvoltării algelor. În unele zone, aceste forme de viaţă unicelulare sunt atât de dense, încât dau un ton verzui zăpezii. Biologii de la Universitatea Cambridge şi de la British Antarctic Survey au identificat şi au măsurat algele verzi formate pe zăpadă timp de şase ani, folosind o combinaţie între datele furnizate de imaginile luate prin satelit şi observaţiile făcute pe teren. Studiul a apărut miercuri în jurnalul Nature Communications./abuzoian

www.theguardian.com – 20 mai