Cel puţin 38 de victime în urma accidentului aviatic din Karachi, în Pakistan

Cel puţin 38 de persoane şi-au pierdut viaţa vineri în Pakistan, după ce o aeronavă a companiei Pakistan International Airlines (PIA) s-a prăbuşit în Karachi, având la bord 99 de persoane, pasageri şi membri ai echipajului, informează ministrul pakistanez al sănătăţii, Azra Fazal Pechuho. Nu se ştie dacă cele 38 de cadavre aparţineau persoanelor aflate la bordul aeronavei A320 sau rezidenţilor din zona unde s-a prăbuşit avionul, dar directorul general al PIA, Ashrad Malik, a precizat că avionul nu a căzut pe vreo clădire şi nu au fost recuperate cadavre ale rezidenţilor. /mbaciu/ilapadat

(CNN INTERNATIONAL, 22 mai)