Pădurile seculare ale României vor intra sub protecția legii

Pădurile seculare ale României vor intra sub protecția legii – a anunțat ministrul apelor și pădurilor. La nivelul întregii țări au fost identificate zeci de mii de hectare de păduri de molid, stejar și gorun mai vechi de 140 de ani – a precizat Costel Alexe, aflat astăzi în zona Poieni, Schitu Duca, din județul Iași.
Costel Alexe: Acest 38.000 de hectare, care astăzi sunt păduri de producție, vor deveni păduri de protecție și în aceste păduri nu se vor mai putea efectua operațiuni silvice. Am identificat la nivel național 8.364 de păduri seculare, care astăzi sunt în producție și am solicitat Romsilva ca până la 15 septembrie toate aceste păduri să intre în păduri de protecție, păduri seculare și evident să poată fi conservate. Am solicitat Romsilva să ajungem la 100.000 de hectare, pentru că acestor 38 de mii de hectare li se mai alătură încă vreo 62.000 de hectare care sub o formă sau alta au un rol de protecție relativ, dar odată reglementat acest concept de pădure seculară toate celelate intervenții de conservare vor fi mult, mult mai limitative pentru a putea să le protejăm cât mai bine./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 mai)