Maria Zaharova a explicat în ce constă problema Tratatului Cer Deschis pentru SUA

Statele Unite ale Americii se retrag, în mod sistematic, din toate acordurile care le ţin mâinile legate, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, explicând în ce constă problema Tratatului Cer Deschis pentru Washington.
Problema nu constă în acest document în mod concret sau în vreo pretenţie la adresa părții ruse. Este vorba despre retragerea sistematică a Statelor Unite ale Americii din toate acordurile care, în opinia lor, le leagă mâinile, într-un fel sau altul. Vreau să reamintesc că, mulţi ani în urmă, americanii s-au retras în mod unilateral din Tratatul de apărare antirachetă, iar de curând – din Tratatul privind lichidarea rachetelor cu rază medie şi scurtă (Tratatul INF). Recent, ei au declarat că nu vor ratifica Tratatul privind interzicerea testelor nucleare. Iar toate acestea – sunt parte a stabilităţii internaţionale” – a declarat Zaharova, la postul de radio „Komsomolskaya Pravda”. Moscova respinge noile acuzații ale Washingtonului, deoarece partea rusă are ceva pretenții de la americani – „nu chiar aşa de mari, sunt concrete și au fost publicate şi în luna aprilie, şi în februarie și cu multe luni în urmă”./ssirbu/dsirbu

www.ria.ru – 24 mai