Noi decese asociate cu COVID-19 în România

Șase noi decese asociate cu COVID-19 au fost anunțate în această seară de autorități. Câte două au fost înregistrate în județele Suceava și Timiș și câte unul în Ilfov și Brașov. Cu toții aveau și alte afecțiuni. În cazul unui bărbat de 92 de ani dintr-un cămin de vârstnici din Suceava și care a murit pe 16 aprilie, DSP a cerut explicații privind raportarea întârziată a decesului. Bilanțul celor care au murit urcă la 1216. De ieri până astăzi, au fost confirmate 146 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar numărul total se apropie de 18.430. De la începutul epidemiei și până acum, aproape 11.900 de persoane s-au vindecat în țara noastră./lcoman

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 26 mai