Péter Szijjártó – Ungaria dorește relații de cooperare cu România bazate pe respect reciproc

Ungaria dorește să construiască relațiile de cooperare cu România întemeiate pe respect reciproc, precum și dezvoltarea în continuare a cooperării raționale întreținută în timpul epidemiei de coronavirus, a declarat ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, marți, la București, unde a discutat cu omologul său român, Bogdan Aurescu. La o conferință de presă comună, Péter Szijjártó a subliniat: Ungaria este interesată în consolidarea cooperării zonei central-europene, iar relațiile bilaterale doreşte să le întemeieze pe respectul reciproc. ”Acordăm respect partenerilor noștri, dar ca o națiune de peste o mie de ani avem pretenție la respect. Și interesul maghiarilor din Transilvania, care numără un milion și jumătate de suflete, este ca cele două țări să întrețină relații bune”, a precizat ministrul ungar de externe. La întâlnirea de la București, Péter Szijjártó a solicitat omologului său român ca România să considere comunitatea maghiară drept o resursă, precum și Ungaria în cazul românilor care trăiesc pe teritoriul său. Péter Szijjártó a mai afirmat: După intrarea la guvernare, FIDESZ a procedat la creșterea de cinci ori a bugetului alocat minorităților naționale, inclusiv al bugetului comunității române, iar noul proiect de lege al minorităților naționale înaintat Parlamentului de la Budapesta prevede trecerea în proprietatea comunităților minoritare a imobilelor folosite de acestea în scopuri educaționale sau culturale. Partea ungară constată cu bucurie că și România îi sprijină pe românii care trăiesc în Ungaria, așa cum pentru Ungaria este firesc să acorde sprijin pentru dăinuirea pe pământul natal a părților națiunii aflate dincolo de granițele Ungariei. Prin programul de dezvoltare economică lansat în țările vecine cu Ungaria au fost realizate investiții în valoare de 250 de milioane de euro în România. Partea ungară manifestă deschidere față de încheierea unui acord – conform solicitării părții române – cu privire la continuarea acestui program, a mai declarat șeful diplomației ungare, care a adăugat: În curând vor fi încheiate lucrările privind conectarea rețelelor de gaze naturale între cele două țări prin care se va crea posibilitatea pentru livrarea de gaze din România către Ungaria, în prima etapă 1,75 de miliarde de metri cubi de gaze pe an. De asemenea, conform planurilor, până în luna august va fi gata și noua legătură de autostradă între cele două țări, a mai spus oficialul ungar, care a menționat: Ungaria este interesată în dezvoltarea unor relații bune, și ar fi bucuroasă, dacă subiectul campaniei electorale din România nu s-ar referi la maghiari. Péter Szijjártó și-a exprimat încrederea că ”declarațiile regretabile” legate de maghiari nu se vor mai repeta. Referindu-se la apropiatul Centenar al Tratatului de la Trianon, Bogdan Aurescu a subliniat: cele două țări trebuie să depășească interpretările istorice și trebuie să construiască ”un adevărat” parteneriat strategic, punând accentul pe proiectele reciproc avantajoase./rganciu/asalar

(MTI – 26 mai)