Din 1 iunie, CFR Călători repune în circulație trenuri suspendate

CFR Călători continuă procesul de repunere în circulație a trenurilor a căror circulație a fost temporar suspendată începând cu lunile martie și aprilie 2020 în corelație cu măsurile de prevenire și control a virusului SARS-CoV-2, emise de autorități.

Primele trenuri au fost repuse în circulație, gradual, odată cu ieșirea din starea de urgență și continuă cu data de 1 iunie 2020Excepție fac trenurile care nu au funcție în această perioadă (ex: trenurile de navetă pentru elevi).

Listele cu trenurile reintroduse în circulație sunt atașate.

 

CFR Călători are ca prioritate mobilitatea cetățenilor, asigurarea legăturilor interregionale și regionale, dar și protecția și securitatea călătorilor noștri și a personalului propriu.

 

Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport, inclusiv a persoanelor care au abonamente și autorizații, și pentru a ne putea astfel dimensiona cât mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, recomandăm tuturor călătorilor noștri cumpărarea biletelor din timp. Începând cu data de 3 iunie 2020, cumpărarea cu anticipație a biletelor înainte de plecare, crește de la 10 la 20 de zile.

Recomandăm cumpărarea ONLINE a biletelor de tren pentru a evita aglomerația la ghișee/casele de bilete și manipularea banilor în numerar. La ghișeu, este indicată efectuarea plății cu card bancar sau telefon, în punctele de vânzare unde este posibil acest lucru.

 

Pentru a răspunde nevoii de mobilitate a călătorilor pe calea ferată, rămânem conectați la solicitările de trafic și în limita parcului de material rulant disponibil intervenim operativ pentru adaptarea capacității de transport.

 

CFR Călători recomandă pasagerilor să nu aleagă doar trenurile de la orele de vârf, având în vedere că majoritatea companiilor/instituțiilor au introdus programul decalat pentru angajați.

Din data de 3 iunie, CFR Călători va permite familiilor, persoanelor care locuiesc/lucrează împreună să ocupe locuri alăturate. Persoanele care nu fac parte din aceste categorii, vor cumpăra locuri distanțate.

Masca de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei. Pentru protecția dumneavoastră, a celorlalți călători și a personalului nostru, vă rugăm purtați corect masca, astfel încât să vă acopere gura și nasul.

CFR Călători este pregătită tehnic să repună în circulație trenurile și în trafic internațional. Operaționalizarea acestei decizii este condiționată de obținerea acordului administrațiilor feroviare europene partenere.

Persoanele care călătoresc cu trenul, trebuie să repecte regulile de comportament și igienă impuse de Ministerul Sănătății, și este important să aibă în vedere regulile și recomandările noastre de călătorie pentru a le putea asigura un transport în condiții de siguranță.

 

Vă rugăm informați-vă doar din surse oficiale! Nu dați curs informațiilor, părerilor sau opiniilor nefundamentate!

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:

·         0219521 – INFO CFR (trafic intern).

·         numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/

·         în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries sau pe http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.

·         pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.

·         pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.

·         la personalul nostru din staţii.

 

Biletele pot fi achiziționate cu anticipație de pe următoarele canale:

·         online de pe www.cfrcalatori.ro;

·         de la automatele de vânzare bilete din gări;

·         și dacă nu este posibil altfel, direct de la casele de bilete din gări și distribuitori autorizați (agenții de turism), unde este recomandată păstrarea distanței față de celelalte persoane.