În capitala Ucrainei se redeschid centrele comerciale

Kievul intră într-o nouă etapă a relaxării măsurilor de carantină introduse din cauza coronvirusului, astfel că, începând cu data de 30 mai, în capitala Ucrainei se redeschid centrele comerciale şi târgurile de produse alimentare, scrie agenţia RBC. Zonele de divertisment şi spaţiile de joacă pentru copii din incinta acestor centre, însă, vor rămâne închise. Totodată, centrele comerciale care îşi reiau activitatea trebuie să respecte reglementările şi normele sanitare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Triajul epidemiologic la intrarea în aceste spaţii este obligatorie, vizitatorii fiind, de asemenea, obligaţi să poarte mască de protecţie şi să respecte regulile privind distanţarea fizică. În Kiev au fost înregistrate până acum 2.904 cazuri de infecţie cu virusul SARS-COV-2, 66 de decese şi 637 de cazuri vindecate. Pe întreg teritoriul Ucrainei, însă au fost raportate 23.204 îmbolnăviri, 696 decese şi 9.311 cazuri vindecate./sdan/ilapadat

(www.rbc.ua – 30 mai)