Pompierii au reuşit să stingă un incediu de proporţii dintr-o piaţă de legume din Bulgaria

Pompierii au reuşit să stingă incendiul izbucnit vineri seară care a distrus aproape în întregime piaţa de legume din localitatea Kărnalovo, regiunea Petrici. Flăcările au pornit dintr-una dintre hale şi au cuprins cu repeziciune clădirile vecine. Potrivit primarului din Petrici, Dimităr Brăcikov, două persoane au fost rănite în incendiu. Starea acestora este stabilă. Incendiul a făcut scrum un depozit din termopaneluri care se întindea pe o suprafaţă de 800 de metri pătraţi, două remorci de camion, tone de fructe şi legume în valoare de zeci de mii de leva. La acţiunile de stingere a flăcărilor au participat pompieri cu cinci autospeciale, precum şi locuitori din Kărnalovo. Evaluarea pagubelor materiale va dura mai multe zile. Poliţia trebuie să determine şi cauza incediului./ddaniela/ilapadat

(www.dariknews.bg – 30 mai)