Zero decese raportate în Spania, pentru a doua zi consecutiv

Spania a raportat astăzi pentru a doua zi consecutiv zero decese, dar un număr mai mare de contaminaţi cu COVID – 137. Pentru reactivarea turismului, executivul spaniol a anunţat un plan de ajutorare prin acordarea de credite cu dobândă mică, deși preferă o abordare europeană, în privința deschiderii granițelor Madridul pregătește, din 21 iunie, inițierea unui sistem de coridoare aeriene pentru turiști străini care vizitează, de exemplu, Insulele Baleare și Canare, cel mai puțin afectate de epidemie.
Corespondenţă de la Madrid – Reporter: Annamaria Damian – Domeniul turismului este la fel ca, cel al construcțiilor de mașini, unul din cele mai afectate de pandemia de COVID-19. La presiunile liberalilor de la Ciudadanos, executivul de stânga, condus de Pedro Sánchez, a anuţat că înainte de 15 iunie va alcătui un plan de sprijin, un plan complet, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, María Jesús Montero.
María Jesús Montero: Este un plan de ajutor pentru turism care va cuprinde toate aspectele și va privi toate ramurile: turismul intern, turismul pentru plajă, destinații sigure, toate elementele care fac prin acest domeniu un tot fundamental pentru dezvoltarea noastră. Face parte dintr-un plan global care va include și situația contractelor de muncă din această industrie și va implica și alte sectoare de investiție în acest domeniu atât de important pentru țara noastră.
Reporter: Acordul cu liberalii a fost condiția pentru ca prelungirea stării de urgență, a șasea din această perioadă, de când COVID-19 a fost declarată pandemie, să fie sigură. Ordonanța se va dezbate mâine, în Parlament și negocierile au fost intense. Lipsa majorității a obligat Executivul să încheie acorduri punctual cu diverse formațiuni, iar cel cu Ciudadanos înseamnă, în primul rând, acordarea de credite cu dobândă redusă și investiții directe. Executivul mai lucrează și la stabilirea unor coridoare experimentale cu țări precum Germania și Norvegia, pentru vacanțe în Insulele Baleare și Canare. O parte din aceste două arhipelaguri se află deja în ultima fază a planului de revenire la normal, pentru că nu au fost afectate de pandemie. Obiectivul este ca turiștii să fie siguri de condițiile de vacanță, iar autoritățile și turoperatorii să verifice dacă turiștii cunosc protocoalele și respectă regulile. Deși planurile și cifrele au fost anunțate ca o inițiativă menită să salveze industria turismului, destinatarii spun că sumele avut în vedere de Guvern sunt departe de a acoperi necesitățile din domeniu, dat fiind că sezonul este compromis, după ce hotelurile și restaurantele au fost obligați să închidă fiind de aproape trei luni. Pagubele provocate de paralizarea activității sunt enorme, spune conducere Alianței pentru Excelenţa Turistică, Exceltur, care cuprinde cele mai importante companii din domeniu. Aceasta cifrează pierderile suportate de turism la peste 40 de miliarde de euro și a calculat scăderea numărului de turiști cu aproximativ 26 de milioane. Turismul spaniol reprezintă peste 12% din Produsul Intern Brut, iar efectele prăbușirii lui se vor simți în întreaga economie, avertizează cei din domeniu./ilixandru/sdm2

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI