Restaurantele din Kiev rămân închise, deşi Ucraina a intrat într-o nouă etapă de relaxare a carantinei

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunţat, vineri, că restaurantele și bazinele de înot de pe raza capitalei ucrainene vor rămâne închise, chiar dacă Ucraina a intrat într-o nouă etapă de relaxare a măsurilor de carantină impuse din cauza COVID-19. „Guvernul a permis ca majoritatea orașelor unde indicatorii privind cazurile noi înregistrate zilnic sunt în limitele admise să treacă la următoarea etapă de relaxare, în special la deschiderea restaurantelor, a cafenelelor și a bazinelor de înot, începând cu data de 5 iunie. În Kiev, însă, unul dintre cei trei indicatori privind numărul de bolnavi la 100.000 de locuitori depăşeşte limita admisă, situându-se la 14,9%” – a explicat Kliciko. În acest context, potrivit primarului, capitala Ucrainei „nu poate risca sănătatea oamenilor renunţând la restricţii”. „Înțeleg că este vorba despre mediul de afaceri, înțeleg că acesta trebuie să funcționeze. Dar nu vrem să revenim la carantină” – ​​a adăugat Vitali Kliciko, precizând că va lua o decizie cu privire la redeschiderea restaurantelor și a bazinelor de înot ţinând cont de situația epidemiologică din următoarele zile. „Comisia pentru situaţii de urgență a orașului va analiza această chestiune săptămâna viitoare, după ce va trece weekendul” – a subliniat primarul Kievului. În capitala Ucrainei au fost raportate, în total, 3.292 de cazuri de COVID-19 şi 73 de decese. În ultimele 24 de ore, în Kiev au fost confirmate 82 de cazuri noi de coronavirus şi patru decese. Pe teritoriul întregii Ucraine, însă, au fost înregistrate 25.964 de cazuri de COVID-19 şi 762 de decese. 553 de noi îmbolnăviri au fost raportate în ultimele 24 de ore – precizează agenţia Ukrinform. Amintim că în Ucraina a intrat în vigoare o nouă etapă de relaxare a restricțiilor impuse pe fondul pandemiei de coronavirus, astfel că, începând cu data de 5 iunie, este permisă redeschiderea spaţiilor interioare ale unităților de alimentație publică. Potrivit noilor reguli, proprietarii restaurantelor şi ai cafenelelor vor trebui să asigure o distanță de cel puţin 1,5 metri între mese, iar la o masă vor avea voie să stea cel mult patru persoane. În plus, tot personalul unităţii trebuie să poarte echipament de protecție pentru față, ochi și mâini, iar clienții, la rândul lor, trebuie să poarte mască de protecţie în incinta restaurantului, fiind scutiţi de această obligaţie doar atunci când iau masa. Pe de altă parte, spaţiile de joacă pentru copii din restaurante şi cafenele vor rămâne închise, iar evenimentele cu peste zece participanţi, de asemena, vor fi în continuare interzise.(www.ukrinform.ua – 5 iunie)/sdan/sdm2