Zeci de persoane din Hong Kong au participat la un protest pro-democraţie într-un complex comercial

Zeci de protestatari din Hong Kong au participat la un marş printr-un complex comercial vineri, scandând sloganuri pro-democraţie, la o zi după ce mii de persoane au sfidat o interdicţie a poliţiei de a organiza o manifestaţie pentru a comemora masacrul din Piaţa Tienanmen din 1989. Protestatari de toate vârstele s-au alăturat marşului, care a avut loc în centrul cartierului financiar şi care s-a încheiat paşnic, după o oră. Unii demonstranţi purtau pancarte pe care scria „Independenţă pentru Hong Kong” şi „Eliberaţi Hong Kong, revoluţia timpurilor noastre”, ca şi drapeluri colonialiste britanice, în timp ce alţii au cântat „Glorie Hong Kongului”, imnul neoficial al protestelor. Comemorarea de joi a deschiderii focului de către armata chineză asupra protestatarilor conduşi de studenţi din Piaţa Tienanmen, din Beijing, şi din jurul acesteia, a fost un subiect deosebit de sensibil în acest an, când guvernul central intenţionează să introducă legi ale securităţii naţionale în centrul financiar asiatic. A fost prima dată în 31 de ani când scurte conflicte au întrerupt ceea ce este de obicei o zi solemnă în Hong Kong, care organizează de obicei cele mai mari ceremonii de comemorare a evenimentului. Poliţiştii nu ar fi intervenit dacă protestatarii nu ar fi blocat drumurile în cartierul Mong Kok, a declarat poliţia pe Twitter în cursul zilei de joi. Aceasta respinsese cererea pentru organizarea manifestaţiei din cauza îngrijorărilor legate de coronavirus./aionita/denisse
(REUTERS – 5 iunie)