Ceremonie publică de comemorare a lui George Floyd, în oraşul Houston, din Texas

Mulţimi de oameni aşteaptă în rând pentru a-i aduce un ultim omagiu lui George Floyd, americanul de culoare, a cărui moarte, în arestul poliţiei, a declanşat ample proteste pentru justiţie rasială, în Statele Unite şi în lume. Ceremonia publică de comemorare a lui Floyd are loc la Biserica Fountain of Praise, din Houston, Texas, unde acesta şi-a petrecut copilăria. Mii de oameni înfruntă căldura copleşitoare, pentru a vedea sicriul în care se află trupul lui George Floyd, înainte de funeraliile private, de marţi. Din cauza pandemiei, toţi participanţii la ceremonie trebuie să poarte mască de protecţie şi timpul pe care îl pot petrece în incinta bisericii este limitat. Fostul vicepreşedinte american, Joe Biden, se întâlneşte cu familia lui George Floyd, însă nu va apărea public la ceremonie, pentru a nu perturba desfăşurarea acesteia./mbrotacel/gpodea

BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 iunie