Dacia pregăteşte viitoarea generaţie de autoturisme

Consturctorul român Dacia pregăteşte viitoarea generaţie de autoturisme, pe care este posibil să o prezinte la Salonul Auto de la Paris, la începutul lunii octombrie. Fotografiile publicate de site-ul de specialitate CARSCOOP au surprins noul sedan de buget Logan care va înlocui modelul lansat în 2012 şi care va adopta un alt design, cu un aspect frontal probabil inspirat de cel mai recent Duster. Astfel, Loganul 2021 va fi fabricat pe o variantă simplificată a platformei Renault, folosită şi pentru modelele Clio, Captur sau Nissan Juke, ceea ce va permite maşinii să fie echipată, în premieră, cu motorizări hibride. Tot în toamnă, Dacia va prezenta şi noul Sandero, ambele modele urmând să intre în producţia de masă, anul viitor, după cum notează sursa citată./ovidiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 iunie