Starea de alertă ar putea fi prelungită după 15 iunie, consideră ministrul sănătății, Nelu Tătaru

Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, consideră că starea de alertă ar putea fi prelungită după 15 iunie, ținând cont de faptul că există încă transmitere intracomunitară a noului coronavirus și că apar focare noi. Decizia ar urma să fie luată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în funcție de evoluția epidemiei după ridicarea unora dintre restricțiile impuse pentru limitarea răspândirii virusului. La ultima raportare, de ieri, numărul de cazuri au urcat cu 189 față de 187 în ziua precedentă, în condițiile în care au fost făcute cu 5.000 de teste mai puțin. Ministrul sănătății a mai spus la un post de televiziune că, în opinia sa, și pe parcursul verii se va menține transmiterea în comunitate, deși la intensitate mai mică./eradu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 iunie