PSD nu votează prelungirea stării de alertă propusă de guvern

Realizator: PSD nu vrea să voteze prelungirea stării de alertă propusă de guvern, însă social-democrații se gândesc la un proiect de lege în acest sens. Astăzi a avut loc o întâlnire în biroul șefului Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, în care secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat a dorit să-l convingă de necesitatea prelungirii stării de alertă.
Reporter: Cătălin Purcaru – În cadrul întâlnirii s-au menționat prioritățile pentru perioada următoare, între care păstrarea coordonării centrale a răspunsului la epidemie și posibilitatea detașării în continuare a medicilor. De asemenea, s-au convenit unele aspecte privind redeschiderea spitalelor pentru a facilita accesul bolnavilor cronici la tratament, purtarea măștii de protecție în spațiile închise și respectarea distanței fizice. USR a propus reducerea stării de alertă la o perioadă de 15 zile. Liderul Uniunii, Dan Barna, consideră că starea de alertă ar trebui menținută doar în zonele și localitățile unde există risc de infectare cu noul coronavirus.
Dan Barna: Poziția USR privind necesitatea ca… acolo unde nu mai sunt cazuri deloc, unde situația în prezent este una foarte sigură, nu mai este nicio justificare pentru a păstra blocată activitatea economică sau o parte din activitatea economică, și din acest punct de vedere i-am propus domnului Arafat varianta prin care starea de alertă să fie menținută doar acolo unde cifrele şi datele o solicită.
Reporter: Liberalii consideră însă că se va ajunge în final la un compromis între partidele parlamentare, ținând cont de sfatul specialiștilor./rpatulea/cvanatoru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (10 iunie)