Reuniune a conducerii interimare a PSD

Conducerea colectivă interimară a PSD se reunește astăzi de la ora 12:00 la sediul central al partidului. Social-democraţii își vor stabili prioritățile parlamentare și vor lua o decizie cu privire la modul în care parlamentarii partidului vor vota în cazul prelungirii stării de alertă.

Un alt subiect de discuție ar urma să se refere la pregătirea alegerilor locale și desemnarea candidaților. Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat ieri că va avea o discuție cu premierul Ludovic Orban pentru a conveni o formă legislativă în ceea ce privește prelungirea stării de alertă, astfel încât să fie protejați și oamenii, dar și economia.

Marcel Ciolacu a mai spus că este hotărât în continuare să nu voteze prelungirea stării de alertă în forma propusă de guvern. ALDE și Pro România au anunțat de asemenea că nu vor aproba menținerea unei astfel de măsuri./apuscasu/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -11 iunie, ora 10:02)