În curând va fi lansat primul album muzical al lui Dalai Lama

Albumul de debut pe scena muzicală a unui „artist” nou și original va fi lansat în ziua în care acesta va împlini 85 de ani. Artistul care are curajul de a debuta la această vârstă venerabilă cu un album în stil New Age intitulat Inner world, nu este nimeni altul decât liderul spiritual al tibetanilor, cel de-al XIV-lea Dalai Lama. Călugărul, considerat de tibetani reîncarnarea divinității compasiunii Avalokitesvara, în realitate nu cântă, ci recită, acompaniat de chitară, sitar, flaut și tobe, o serie de mantre ale tradiției budiste din Himalaya, pe ritmul muzicii special compuse de un cuplu de artiști din Noua Zeelandă, Junelle și Abraham Kunin, care după ani de tentative, au reușit să-l convingă să participe la un proiect destinat finanțării unui program educațional dezvoltat împreună cu Universitatea Emory.
Din cele unsprezece melodii ale albumului, una este deja disponibilă gratuit pe Youtoube, titlul acesteia fiind chiar chintesenţa învățăturilor sale, „Compassion”, în care Dalai Lama repetă cu vocea sa joasă și profundă mantra principală a budismului tibetan și a altor școli de acum 2500 de ani, „Om Mani Padme Hum”. Ca orice mantră, nu are o semnificație precisă, chiar dacă cele șase silabe ale sunetelor considerate sacre conțin termenii „bijuterie” și „lotus”, care în Orient sunt asociați cu nașterea miraculoasă a maeștrilor budisti și a divinități Avalokitesvara . Celebra floare are o valoare simbolică, deoarece înflorește „necontaminată” în toată frumusețea sa din mlaștini, asociate cu lumea materială impură.
Printre celelalte compoziții mai există o piesă intitulată Ama La, care în tibetană înseamnă mamă, iar la sitarul din fundal cântă celebra artistă indiană Anoushka Shankar, fiica legendarului Ravi Shankar. Celelalte piese oferă alte referințe mistice, de la „Curaj” la „Vindecare”, „Purificare” și „Protecție” (de patimile umane), până la „Copii”, melodie care face referire la beneficiarii încasărilor albumului. Liderul tibetan a pregătit de mult timp împreună cu Mind & Life Institute, un program de predare socială, emoțională și etică în școli, ca alternativă la programele tradiționale.
Junelle Kunin a explicat că ideea albumului i-a fost prezentată lui Dalai Lama în urmă cu mulți ani chiar în biroul acestuia, cu ideea de a combina învățăturile sale cu muzica, cu scopul de a limita stresul la locul de muncă, un pic după modelul compozițiilor realizate în trecut de un alt lider religios tibetan, Karmapa. După mai multe încercări nereușite, în 2915, autorii au plecat în India, unde Dalai Lama trăieşte în exil de mai bine de 60 de ani, au trimis o scrisoare unuia dintre asistenții acestuia, reușind în cele din urmă să-l coopteze în proiect pe faimosul călugăr budist. „Nu-l auzisem niciodată vorbind aşa – își amintește Junelle – era atât de încântat, încât continua să-mi explice cât de importantă este muzica. S-a aplecat înainte și cu ochii scânteind mi-a spus că muzica poate ajuta oamenii mult mai mult decât îi poate ajuta el prin cuvinte”. www.repubblica.it/cpaunel

Articol de Raimondo Bultrini
Traducerea Cătălina Păunel