Ziua Naţională a Rusiei este sărbătoriă pe 12 iunie

Pe 12 iunie, ruşii de pretutindeni sărbătoresc Ziua Națională a Rusiei, ocazie cu care vineri, sâmbătă şi duminică vor fi organizate numeroase evenimente culturale şi sportive.
În urmă cu 28 de ani, la 12 iunie 1990, Primul Congres al deputaţilor poporului din RSFSR a adoptat Declaraţia de suveranitate a Rusiei. Potrivit unui decret prezidenţial, semnat de primul preşedinte al Federaţiei Ruse, Boris Elţîn, ziua de 12 iunie a fost decretată zi de sărbătoare naţională – Ziua Independenţei Rusiei. Denumirea oficială fiind „Ziua Rusiei”, care a fost stabilită oficial mai târziu în 2002, atunci când a intrat în vigoare noul Cod al Muncii care a inclus lista sărbătorilor legale. Capitala Rusiei şi regiunile ţării au pregătit pentru această zi însemnată un program festiv extrem de diversificat.
Data de 12 iunie, când cetăţenii ruşi sărbătoresc Ziua Naţională a Rusiei, este considerată cea mai importantă sărbătoare din Rusia. Pe 12 iunie, în anul 1990, Congresul deputaţilor poporului din Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă (RSFSR) a adoptat Declaraţia privind proclamarea suveranităţii statului. La doar un an distanţă, pe 12 iunie a fost ales primul preşedinte al Rusiei, Boris Elţîn. În luna decembrie 1991, URSS şi-a încetat existenţa, iar pe 25 decembrie a fost redenumit statul, noua denumire fiind Federaţia Rusă, care a moştenit toate drepturile fostului stat sovietic. Din anul 1994, pe 12 iunie, această zi era marcată ca ziua adoptării Declaraţiei privind proclamarea suveranităţii statului rus. Ziua Naţională a Rusiei a fost instituită în anul 2002. Conform tradiţiei, în această zi, la Kremlin are loc ceremonia oficială de decernare a premilor şi a înaltelor distincţii de stat în domeniile cercetare, ştiinţă, tehnologii, literatură, artă şi umanitar./vdraguta/dsirbu

Agenţia de presă TASS – 12 iunie