64.000 de broaște țestoase marine, descoperite în Australia cu ajutorul unei drone

Cel mai mare sit din cuiburi de broaşte țestoase verzi din Australia, cu zeci de mii de astfel de animale, este mult mai mare decât se așteptau oamenii de ştiinţă. Cercetătorii au numărat speciile de broaște țestoase pe cale de dispariție (Chelonia mydas) din nordul Marii Bariere de Corali, înregistrate de o dronă, ca parte a așa-numitului „Proiect de recuperare a Insulei Raine”. Filmările aeriene au fost surprinse în decembrie 2019, în timp ce 64.000 de broaşte testoase verzi înotau în jurul Insulei Raine (Raine Island) pentru a ajunge pe uscat spre a-și depune ouăle. Rezultatele studiului au fost publicate în revista ştiinţifică „PLOS One”, pe 4 iunie.
Până acum, oamenii de știință au presupus că, în fiecare sezon, aproximativ 36.000 de broaște țestoase vin să cuibărească acolo. „În metodele anterioare, animalele au fost întotdeauna numărate dintr-o barcă mică, ceea ce a dus doar la estimări”, a spus Andrew Dunstan, de la Departamentul de Mediu și Știință (DES).
Cercetătorii au spus că tehnologia dronei i-a ajutat să urmărească și să documenteze mai precis creaturile pe cale de dispariție. Ei intenționează să folosească în continuare dronele pentru a înțelege și a gestiona mai bine populația de țestoase, care se află în scădere.
O broască țestoasă verde depune pe sezon până la 600 de ouă, fiecare ou fiind de dimensiunea unei mingi de tenis de masă. După ce ouăle au fost depuse, animalele dispar din nou în mare, lăsându-le să eclozeze în nisipul cald, la soare. Broaştele ţestoase au până în 50 de ani, o lungime de circa 1,40 metri şi cântăresc aproximativ 160 de kilograme.
Broasca țestoasă verde este clasificată ca specie pe cale de dispariție, conform datelor globale curpinse în Lista Roșie a Speciilor Amenințate a IUCN (International Union for Conservation of Nature – Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii). Cele mai mari pericole pentru supraviețuirea lor sunt: pierderea zonelor de cuibărit, vânarea și prinderea în plasele de pescuit.
Deși un număr exact din populația mondială a speciilor de broască țestoasă verde rămâne necunoscut, se estimează că există între 85.000 și 90.000 de femele care cuibăresc astăzi, pe baza rapoartelor de monitorizare a plajei de cuiburi observate de Sea Turtle Conservation din Australia.
Insula de corali de 21 de hectare Raine Island este un parc național, format împreună cu două insule vecine.
Parcul național Insula Raine a fost creat în august 2007 pentru a proteja valorile naturale și culturale ale insulei. Accesul publicului nu este permis. Aici se desfășoară programe de cercetare și monitorizare pentru gestionarea și conservarea țestoaselor, mai ales că această zonă sprijină cea mai mare populație de broaște țestoase verzi din Queensland, care sunt pe cale de dispariție la nivel internațional și vulnerabile în Australia./aionescu
(Surse: www. parks.des.qld.gov.au; www.ctvnews.ca; www.derstandard.at – 13 iunie)
Ada Ionescu, RADOR