Măsuri restrictive menţinute în Bulgaria

Bulgaria a extins situaţia de urgenţă epidemică COVID-19 până la 30 iunie. Ministrul sănătăţii din ţara vecină a emis o serie de noi ordine în legătură cu aceasta. Unul dintre ele scurtează perioada de izolare obligatorie la domiciliu pentru persoanele diagnosticate după externarea lor din spital de la 28 la 14 zile. Conform unui alt ordin, toate persoanele care sosesc în Bulgaria din Suedia, Marea Britanie, Belgia, Portugalia şi Olanda, precum şi din toate ţările terţe cu excepţia Serbiei, Bosniei şi Herţegovinei şi Muntenegrului, vor fi plasate în carantină timp de 14 zile acasă sau în alt loc de cazare. Toţi pasagerii şi personalul din transportul public, clienţii şi personalul din farmacii şi vizitatorii şi personalul de la unităţile de tratament medical vor avea obligaţia de a purta o mască de protecţie de unică folosinţă sau reutilizabilă, sau să-şi acopere nasul şi gura cu o batistă sau eşarfă. Organizarea de evenimente de grup în interior la care participă peste 10 persoane va fi interzisă în Bulgaria până în data de 30 iunie, iar evenimentele sportive în aer liber şi interior pot avea loc doar cu ocuparea în proporţie de 50% a capacităţii tribunelor şi dacă scaunele sunt rearanjate pentru a lăsa un loc gol pe fiecare parte a unul spectator, sau pentru a menţine spectatorii la un metru şi jumătate unul de altul./lazard/cvanatoru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 iunie)