Sâmbătă a fost a treia zi consecutivă cu peste 200 de cazuri noi de coronavirus

Sâmbătă a fost a treia zi consecutivă cu peste 200 de cazuri noi. La ultima raportare a institutului Național de Sănătate Publică au fost anunțate 275 de îmbolnăviri cu noul coronavirus în România, un vârf al ultimelei luni. S-au înregistrat și 14 decese, iar bilanțul total este foarte aproape de 1.400 de morți de la începutul epidemiei. Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat, atrage atenția că situația s-a deteriorat. El a scris pe Facebook că trebuie să respectăm în continuare regulile de distanțare și igienă și este de părere că oamenii nu ar trebui să se lase influențați de ceea ce anumit părerile neavizate și de dezinformările de pe rețelele de socializare./ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 iunie)