Franţa a acuzat SUA de subminare a eforturilor sale de a negocia un impozit digital global

Franţa a acuzat SUA de subminare a eforturilor sale de a negocia un impozit digital global chiar când se apropia de un acord în acest sens. Ministrul francez de finanţe, Bruno Le Maire, a spus că decizia SUA de a se retrage de la negocieri a fost o provocare la adresa celor care vor ca giganţii tehnologici să îşi plătească impozitele. Totodată, el a adăugat că dacă americanii refuză să coopereze, Franţa îşi va impune propriile taxe în pofida „ameninţărilor sistematice ale Washingtonului împotriva aliaţilor săi”. Multe guverne afirmă că firme precum Amazon sau Facebook folosesc sisteme complexe de eludare a taxelor în ţările unde activează, acuzaţii pe care respectivele companii le neagă. Oficialităţile americane spun că în calitate de companii americane, acestea trebuie în primul rând să îşi plătească taxele în SUA.opopescu/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 18 iunie