În Republica Moldova au fost depistate peste 400 de cazuri noi de COVID-19, în ultimele 24 de ore

Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus depistate, în ultimele 24 de ore, în Republica Moldova, a crescut cu 478, ajungând la un total de 12.732 de cazuri şi 433 de decese, a anunţat secretarul de stat din Ministerul moldovean al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Constantin Rîmiş. „Alte 478 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost confirmate în Republica Moldova, în ultimele 24 de ore. Bilanțul persoanelor diagnosticate cu COVID-19 a ajuns la 12.732 de cazuri. În total 7.077 de persoane infectate s-au vindecat, fiind externate, iar 433 de persoane au decedat”, a precizat Rîmiş. Amintim că preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a decis să implice armata în lupta împotriva COVID-19 şi pentru a menține sub control situația generată de infecția cu noul coronavirus. Autorităţile locale au instituit starea de urgenţă în sănătate publică la 16 mai, pentru o perioadă de 30 de zile./vdraguta/avladucu

www.ria.ru – 18 iunie