Pagube în ţară, provocate de ploile torenţiale

Ploile torențiale continuă să provoace pagube în țară. Circa 150 de gospodării din 24 de localități hunedorene au fost afectate de viituri, a informat corespondentul RRA Ilie Pintea. Mai multe case și cărți au fost inundate ieri în orașul Ardud din județul Satu Mare și în localitățile Cușma și Şirioara din Bistrița Năsăud. În acest din urmă județ, un bărbat s-a răsturnat cu mașina în șanț pe DN 16, în zona Silivașu de Câmpie, în urma unei viituri care a acoperit carosabilul cu nămol şi apă. Pompierii dâmbovițeni s-au reîntors miercuri seară la Ciocănești, pentru a scoate apa din case și gospodării, după ce au mai intervenit acolo și în cursul dimineții. Potrivit ISU Harghita, o casă din Odorheiu Secuiesc este în pericol din cauza unei alunecări de teren, iar cei doi adulți și un copil care locuiau acolo au părăsit imobilul. Codul portocaliu de vreme rea a expirat, dar rămâne în vigoare unul galben, valabil în întreaga țară până sâmbătă la ora 10:00./dstanesc

RRA – 18 iunie