Preşedintele Bulgariei şi-a exprimat speranţa privind păstrarea integrităţii administrative a raionului istoric Bolgrad din Ucraina

Preşedintele bulgar, Rumen Radev, s-a întâlnit, miercuri, la Sofia, cu ambasadorul Ucrainei în Bulgaria, Vitali Moskalenko. În cadrul întrevederii, şeful statului bulgar a subliniat necesitatea unui dialog politic mai activ între Bulgaria şi Ucraina. Rumen Radev a subliniat că Bulgaria se aşteaptă ca integritatea administrativă a raionului istoric Bolgrad din regiunea ucraineană Odesa, locuit preponderent de etnici bulgari, să fie păstrată în cadrul desfăşurării reformei administrativ-teritoriale din Ucraina. Diplomatul ucrainean a dat asigurări că integritatea raionului Bolgrad nu va fi afectată de reforma administrativă din Ucraina. Radev şi Moskalenko au subliniat că Sofia şi Kievul sunt interesate de implementarea proiectelor din economie şi infrastructură. Instrumentele Uniunii Europene, precum Strategia Dunării, oferă, de asemenea, posibilitatea de extindere a parteneriatului, prin participarea mai activă a Ucrainei. Preşedintele Radev a solicitat reluarea reuniunilor Comisiei interguvernamentale de cooperare economică./ddaniela/atataru

(www.bnr.bg – 18 iunie)