IT "AFP PHOTO / 10 DOWNING STREET / ANDREW PARSONS " - NO MARKETING - NO ADVERTISING CAMPAIGNS - DISTRIBUTED AS A SERVICE TO CLIENTS

Realizator: Președintele Franței, Emmanuel Macron, s-a întâlnit ieri, la Londra, cu prințul Charles, și cu premierul Boris Johnson. Emmanuel Macron s-a aflat în capitala Marii Britaniei pentru a marca 80 de ani de la discursul istoric rostit de generalul Charles de Gale din studiourile BBC prin care se adresa națiunii franceze, cerându-i să nu cedeze în fața naziștilor.
Reporter: Aura Neag: Președintele Franței, Emmanuel Macron, a ținut să fie prezent personal la Londra, în ciuda pandemiei, pentru a marca 8 decenii de la celebrul discurs al generalului Charles de Gaulle, un discurs istoric în care acesta cerea francezilor să nu renunțe la lupta împotriva lui Hitler. Trupele naziste intraseră în Paris cu patru zile mai devreme, iar Franța era la un pas de a se preda.
Emmanuel Macron: În 18 iunie 1940 Regatul Unit dădea Franței libere prima ei armă, un microfon la BBC.
Reporter: El a fost întâmpinat în capitala britanică de moștenitorul tronului, prințul Charles de Wales, care a vorbit despre curajul generalului de Gaulle și nevoia că Marea Britanie și Franța să continue să lucreze împreună.
Charles de Wales: Până în ziua de astăzi hotărârea lui a rămas un exemplu de care țările noastre au nevoie întrucât împreună trebuie să facem față unor provocări și dificultăți, cum ar fi securitatea globală, ajutorul umanitar sau respectarea drepturilor omului.
Reporter: A urmat întâlnirea domnului Macron cu premierul Boris Johnson unde discuțiile s-au concentrat pe negocierile privind Brexit și impunerea carantinei de două săptămâni de către Marea Britanie, o decizie criticată de Paris. Pentru Emmanuel Macron s-a făcut însă excepție, el nefiind nevoit să intre în carantină.#HUN/ ahincu/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (19 iunie)