Premierul Bulgariei: „Virusul este mai slab, noi suntem pregătiţi”

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, s-a întâlnit cu membrii Comandamentului de criză împotriva COVID-19, cu care a discutat dacă se impun noi măsuri restrictive, pe fondul creşterii numărului de infecţii cu noul coronavirus. „Când am relaxat prima dată măsurile, ştiam perfect ce se va întâmpla. Când am luat deciziile finale, m-am ghidat după faptul că virusul este mai slab, că spitalele au o capacitate mai mare, că suntem pregătiţi tehnic şi, nu în ultimul rând, cu medicamente care până în prezent oferă unele rezultate. Vaccinuri şi medicamente pentru coronavirus nu există”, a precizat Borisov, adăugând: „UE a alocat miliarde pentru a produce peste 400 de milioane de vaccinuri imediat ce vor fi disponibile, pentru oricine doreşte să fie vaccinat”. „Nu am afirmat niciodată că pandemia este pe final, dar până în prezent, nu cred că ar trebui să ne panicăm în vreun fel pentru faptul că numărul celor infectaţi a crescut, deoarece numărul persoanelor care s-au vindecat a crescut de multe ori, la fel ca şi cel al persoanelor cu anticorpi. Virusul trece mai ușor, avem toată pregătirea – haine, măşti, medicamente, pentru cei aflaţi în prima linie. Nu aş dori să revenim la măsuri mai dure, ci mai degrabă, exact invers – la măsuri mai disciplinate. Fac un apel pentru respectarea recomandărilor, denumite cei trei D – distanţă, dezinfectare, disciplină”, a subliniat premierul bulgar. /ddaniela/sdm2
(www.bnr.bg – 20 iunie)