Restricţiile UE privind stimulentele pentru investiţii publice ar putea fi ridicate (Péter Szijjártó)

Săptămâna următoare poate lua naştere acordul cu Comisia Europeană, cu privire la ridicarea restricţiilor UE privind stimulentele pentru investiţii publice – a anunţat Péter Szijjártó, ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului exterior, vineri, la Budapesta, în cadrul evenimentului în care au fost semnate contractele pentru programul de creştere a competitivităţii. Joi seară, Péter Szijjártó a avut o convorbire telefonică cu Margrethe Vestager, comisarul UE responsabil pentru afaceri digitale şi concurenţă. În baza acordului, în măsura în care nu apare vreun obstacol legal, Guvernul ungar va putea sprijini investiţiile interne şi cu sume de peste 800.000 de euro – a adăugat şeful diplomaţiei ungare. Potrivit ministrului, faptul că această criză nu a distrus oportunităţile de dezvoltare, este un rezultat al ultimilor 10 ani. Ungaria nu poate avea un obiectiv mai modest decât cel al consolidării, respectiv al sprijinirii companiilor din ţară – a spus Szijjártó. Ministrul a menţionat: companiile care s-au prezentat arată că economia ungară este echilibrată şi că se poate baza pe o gamă largă de industrii şi afaceri. Vineri, au fost semnate contracte cu o companie de prelucrare a alimentelor, o afacere de familie care activează în industria sticlăriei şi un furnizor internaţional pentru industria automobilelor – a specificat politicianul. Guvernul participă cu peste 282,4 milioane de forinţi la investiţia companiei Kometa 99 S.A., care se va ridica la aproape 576,5 milioane de forinţi. Anul acesta, fabrica de procesare carne de la Kaposvár se aşteaptă la încasări de aproape 50 de miliarde de forinţi, jumătate din vânzări realizându-se în străinătate. În urmă cu 8 ani, cifra de afaceri aproape că s-a dublat, produsele fiind comercializate în peste 40 de ţări. Investiţia care se va realiza în cadrul proiectului de creştere a competitivităţii va mări cu 25% capacitatea de producţie a firmei. Compania CE Glass SRL, care se ocupă de prelucrare sticlei şi de industria mecanică, va realiza o investiţie de peste 575,4 milioane de forinţi, cu un sprijini de 282,4 milioane de forinţi de la buget. Pe lângă producţia de sticlărie pentru construcţii, compania răspunde şi nevoilor industriei auto, domeniu care lucrează în mare parte pentru clienţi străini. Nidec GPM Hungary SRL va realiza o investiţie de peste 574,5 milioane de forinţi, cu o contribuţie de aproape 287,3 milioane de forinţi din partea Guvernului ungar. În calitate de filială în Ungaria a unuia dintre cei mai mari furnizori din lume pentru industria de automobile, compania a înregistrat vânzări de aproape 34 de milioane de euro în anul financiar încheiat în luna martie 2019. Compania aceasta din judeţul Nógrád produce componente pentru autovehicule electrice şi are o cooperare, printre altele, şi cu producţia internă de acumulatori destinaţi pieţei din Coreea./lendrefy/sdm2
(MTI – 20 iunie)