Absolvenţii claselor a VIII-a vor afla primele rezultate ale Evaluării Naţionale

Zi plină de emoţii şi pentru absolvenţii claselor a VIII-a, care vor afla primele rezultate ale Evaluării Naţionale. Notele vor putea fi văzute până la ora 14:00, iar de la ora 16:00 până la ora 19:00 şi mâine dimineaţă se vor putea depune contestaţiile. Rezultatele finale vor fi afişate în 27 iunie. Absolvenţii de gimnaziu care la Evaluarea Naţională au avut temperatura peste maximul admis, au fost în izolare ori în carantină din cauza epidemiei de COVID-19, precum şi cei care nu au participat din alte motive medicale se vor putea înscrie la sesiunea specială a examenului, care va începe lunea viitoare. Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale reprezintă 80% din media de admitere în clasa a IX-a, iar completarea opţiunilor în fişele de înscriere este programată între 2 şi 6 iulie. Repartizarea computerizată va avea loc pe 10 iulie./mnecula/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 iunie