Care sunt paşii necesari pentru despăgubirea gospodăriilor afectate de inundaţii

Majoritatea locuitorilor din județul Timiș, afectați de inundații, nu știu ce trebuie să facă pentru a primi despăgubiri. Prefectul Liliana Oneţ spune că responsabilitatea evaluării pagubelor revine le Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență, iar procedura implică mai mulți pași:

Liliana Oneţ: Primăriile, prin Comitele Locale pentru Situații de Urgență evaluează pagubele, transmit către Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență un centralizator cu pagubele evaluate, ISU, după aceea există o comisie constituită prin ordin al prefectului formată din reprezentanți ai mai multe ori instituții care, în baza acestor centralizatoare întocmite de către primării, se deplasează în teritoriu și verifică și evaluează aceste pagube. Apoi se face o centralizare la nivelul județului, acest document este aprobat de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și, ulterior, se transmite către București.

Realizator: Potrivit Radio România Timișoara, la Fârdea, una dintre cele mai afectate localități din județ, cele mai mici pagube solicitate pentru o gospodărie sunt de 3000 de lei. Vă reamintim că executivul a decis să acorde cinci milioane de lei pentru a-i despăgubi pe cei care au avut de suferit de pe urma inundațiilor din această lună./csimion/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 iunie