Miercuri, 1 iulie, în jurul orei 21.30, personalul care executa serviciul de pază în cadrul Bazei 90 Transport Aerian Otopeni a sesizat degajare de fum la depozitul de armament ușor de infanterie al unității.

Incendiul se manifesta prin degajare de fum prin ușa depozitului, fără flăcări vizibile.

Au fost aplicate de urgență procedurile prevăzute pentru astfel de situații, intervenindu-se, în prima instanță, cu detașamentul de stingere a incendiilor din cadrul Bazei 90 Transport Aerian. În paralel, a fost solicitată și intervenția forțelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov.

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 22.20, fără a fi înregistrate victime.

La acest moment, personalul Bazei 90 Transport Aerian acționează pentru evacuarea completă a tuturor materialelor depozitate în clădire și relocarea lor într-o altă incintă.

Cauzele producerii incendiului sunt cercetate de o comisie numită de comandantul unității.

 

Biroul de Presă

Biroul de presă al MApN