Partidul Socialist Ungar – Adoptarea monedei euro este un interes major al Ungariei

Potrivit Partidului Socialist Ungar (MSZP), este un interes major al Ungariei întroducerea monedei euro prin care va stabiliza și statutul țării de membru UE, a declarat europarlamentarul socialiștilor ungari în cadrul unei conferințe de presă transmisă duminică online pe Facebook. István Ujhelyi a subliniat că Guvernul de la Budapesta devalorizează forintul în mod conștient, pentru că astfel ”cercul său de prieteni, oligarhiile” beneficiază de o sumă în plus în valoare de 1.000 de miliarde de forinți. Deprecierea forintului este în contradicție, totodată, cu interesele celor care trăiesc din venituri și salarii realizate și a căror viață a devenit deosebit de grea din cauza diferenței nefavorabile de curs valutar forint/euro, precum și din cauza ”inflației brutale”. Politicianul MSZP a amintit că în 2010, când guvernarea a fost preluată de FIDESZ, cursul de schimb era de 280 forinți/euro, iar acum moneda comună europeană costă peste 350 de forinți. Premierul Viktor Orbán nu se gândește serios la adoptarea monedei euro, deoarece astfel va consolida statutul de membru al Ungariei în UE și pentru că ar pierde terenul pe care, pe de o parte, șantajează Bruxelles-ul, iar pe de altă parte curtează Moscova și alte dictaturi din Orient, susține István Ujhelyi./rganciu/ilapadat

(MTI – 5 iulie)