„Ziua Justiţiei”

Justiția are misiunea de a apăra drepturile, libertățile fundamentale și interesele legitime ale cetățenilor, iar valorile celor implicați în înfăptuirea actului de justiție trebuie să rămână aceleași: dreptate, integritate, profesionalism, adevăr, umanitate, curaj, afirmă președintele Klaus Iohannis într-un mesaj de Ziua Justiției. Premierul Ludovic Orban susține la rândul lui că a venit momentul ca dreptatea în România să nu mai depindă de interese mărunte sau de alternanța politică rezultată firesc în urma alegerilor democratice, în vreme ce ai ministrul de resort, Cătălin Predoiu, anunță că anul 2021 va fi unul de început al unor mari prefaceri în justiție. Pe de altă parte, PSD somează puterea actuală să înceteze imediat orice atac la instituțiile fundamentale ale țării. Social-democrații spun că legile în domeniu trebuie corectate prin acțiune politică, și nu prin declarații populiste și politicianiste care slăbesc încrederea în statul de drept și în justiție.rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 iulie)./