Bulgaria închide din nou cafenelele, discotecile şi barurile, din cauza creşterii numărului de cazuri de COVID-19

Ministrul bulgar al sănătăţii, Kiril Ananiev, a precizat că analiza realizată în ultimele 10 zile a indicat că numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 este în creştere şi a trecut de pragul critic de 200 de îmbolnăviri pe zi. „După cum am promis, dacă vom atinge acest nivel de infecţie, va trebui să reintroducem unele dintre măsurile de restricţie de până acum. Această analiză a arătat că în zilele următoare nu ne aşteptăm ca numărul de noi purtători de coronavirus să scadă, ci poate exista chiar o tendinţă de creştere. Multe măsuri au fost relaxate timp de câteva săptămâni, din dorinţa noastră ca cetăţenii bulgari să îşi reia viaţa normală, să ne obişnuim cu faptul că trebuie să trăim cu acest virus, respectând toate măsurile, în special legate de disciplină, distanţă, purtarea măştilor, dezinfectare şi control. Am fost în favoarea cetăţenilor bulgari şi a instituţiilor publice şi private, care organizează diverse evenimente şi activităţi, astfel încât să putem reveni la modul normal de viaţă”, a adăugat ministrul Ananiev. „Astăzi, am semnat un nou ordin, care prevede închiderea discotecilor, barurilor, cafenelelor, cluburilor de noapte în spaţii închise, iar manifestările sportive vor avea loc fără public. Ordinul intră în vigoare din data de 10 iulie. Toate manifestările sportive, colective şi individuale, cu caracter de antrenament sau concurs, pentru toate grupele de vârstă, în spaţii publice deschise şi închise, se vor desfăşura fără public. A două modificare se referă la închiderea barurilor, cafenelelor, cluburilor, discotecilor, şi alte unităţi similare pentru divertisment în spaţii închise. Frecventarea acestor unităţi în spaţii deschise este permisă cu un grad de ocupare de 50% din capacitatea lor totală, sub rezerva unei distanţe fizice de 1,5 m şi a tuturor celorlalte măsuri epidemiologice prevăzute. De asemenea, se interzic sărbătorile în grupuri de mai mult de 30 de persoane – nunţi, baluri, botezuri. Ultimele modificări incluse în ordin sunt legate de obligaţiile organelor şi instituţiilor statului de a consolida controlul în competenţele lor. Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei urmează să atribuie Agenţiei Bulgare pentru Siguranţa Alimentelor realizarea inspecţiilor în unităţile alimentare şi de divertisment, care sunt controlate de agenţie”, a subliniat ministrul Ananiev./ddaniela/pvelisar

(www.focus-news.net – 9 iulie)