Calendarul evenimentelor, 12 iulie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Senat
* ora 12:00 – Lucrări în plen – la sediul Senatului și online
* Lucrări în Comisiile permanente – la sediul Senatului și online

-Partide
* Conferinţă de presă PSD – ora 12:00, sediul central al PSD din Șos. Kiseleff, nr. 10, susţinută de senatorul PSD Robert Cazanciuc
* Conferinţă de presă Alianţa USR PLUS pe tema problemelor de mediu din sectoarele 3 şi 4 – ora 13:00, la sediul din bulevardul Aviatorilor nr. 9. Speakeri – preşedinţii USR şi Plus Bucureşti, Claudiu Năsui, Vlad Voiculescu, Ana Ciceală şi Simona Spătaru

– Culte, Biserică
* Caraşova, jud. Caraș-Severin: Excelenţa Sa Joszef Csaba Pál – episcop diecezan de Timişoara va celebra o Sfântă Liturghie în aer liber la Caraşova.
Aceasta va fi săvârşită de la ora 12:00, la capela din localitatea cărăşeană, care aminteşte de Grota de la Lourdes a Sfintei Fecioare Maria

– Administrație
* Conferinţă de presă susţinută de Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, pentru prezentarea noilor aparate achiziţionate de către Primăria Sectorului 1 în vederea dotării Complexului Multifuncţional Caraiman – ora 12:00, la sediul Complexului Multifuncţional Caraiman, Str. Caraiman nr. 33A

– Învățământ, Cercetare
* În cadrul etapei speciale a examenului de Bacalaureat 2020, sunt anunţate rezultatele finale – după ora 12:00
* Festivitate de absolvire Facultatea de Inginerie Electrică – ora 10:00, pe platoul din faţa Rectoratului Universității Politehnica București
* Festivitate de absolvire Facultatea de Inginerie Mecanică şi Mecatronică – ora 18:00, pe platoul din faţa Rectoratului Universității Politehnica București

– Cultură
* Primăria Municipiului Bucureşti, prin Casa Artelor „Dinu Lipatti”, organizează evenimentul „Ziua Franței”, ediție online – pe paginile de Facebook, Youtube și Instagram. Ziua Națională a Franței este marcată în fiecare an, la data de 14 iulie, fiind instituită în anul 1880. Cu această ocazie, sunt celebrate două evenimente ce au marcat istoria modernă a acestui stat – Sărbătoarea Federației și începutul Revoluției Franceze prin căderea Bastiliei – această zi fiind sărbătorită și în alte țări din Europa, în onoarea Republicii Franceze. Printre partenerii media: Radio Bucureşti FM. Din program:
• ora 9:00 – Audițiile cu Înregistrări celebre ale compozitorului Dinu Lipatti interpretând creații din repertoriul muzicii franceze. De asemenea, vor fi postate relatări biografice despre legătura minunată dintre Familia Lipatti și spațiul din Hexagon și Albumul cu Fotografii realizate la evenimentele organizate de Casa Artelor „Dinu Lipatti”, în care artiști români renumiți au interpretat lucrările marilor compozitori români și francezi.
• ora 17:00 – Vor fi transmise în premieră online cele mai frumoase selecții din recitalurile și concertele de muzică românească și franceză susținute la Casa Artelor „Dinu Lipatti”, de sopranele Irina Iordăchescu, Iulia Isaev și Marta Sandu, tenorii Andrei Lazăr și Alin Stoica, pianistele Verona Maier și Mădălina Florescu, dirijorul Tiberiu Soare și Orchestra Symphactory. Recitalurile și Concertele cu Muzică Românească și Franceză au avut loc în Curtea și în Salonul Casei Lipatti în cadrul evenimentelor „Zilele Shakespeare” la Casa Artelor „Dinu Lipatti”, (2018), „Muzica Europei – Zilele Europei” la Casa Artelor „Dinu Lipatti” (2018), „Festivalul Meridian” Ediția a II-a la Casa Artelor „Dinu Lipatti” (2019)
* Teatrul de Animaţie Ţăndărică prezintă spectacolul „Motanul încălțat” – ora 10:00, la terasa Teatrului de Animaţie Ţăndărică
* În perioada 11 iulie – 27 septembrie, Primăria Municipiului București prin Teatrul Ion Creangă, în parteneriat cu ARCUB, organizează Stagiunea estivală „VăraTIC: Miniteatru în Amfiteatru”, un program de teatru în aer liber pentru copiii cu vârsta sub 6 ani – în grădina Casei Eliad, Bd. Mircea Vodă, nr. 5. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio București FM. Programul zilei:
• ora 11:00 și 19:00 – spectacolul „Împrelună”
* Opera Comică pentru copii prezintă spectacolul „6 Mâini și 1 Pian” (concert-lecție) – ora 11:00, Căsuța din Copac (în curtea instituției)
* Saxofonistul Cătălin Milea propune şi organizează un nou recital din seria „Gustări muzicale”, concertul cu numărul 14 ce îl are ca invitat pe pianistul Alexandru Olteanu. Evenimentul poate fi urmărit, începând cu ora 15:00, live pe pagina de Facebook Radio România Muzical și pe cea a saxofonistului Cătălin Milea
* Proiectul internațional „Întâlnire cu Rusia 2020”, dedicat celei de-a 75-a aniversări a Marii Victorii și a 200 de ani de la descoperirea Antarcticii de către marinarii ruși continuă astăzi cu proiecția filmului „Lacurile Rusiei. Baskunchak”, autor și dir. Andrey Titov (cu subtitrare în engleză) – ora 17:00, ora Moscovei, online pe site-ul festivalului http://www.svidaniesrossiey.ru
* Teatrul Naţional de Televiziune prin Casa de Producţie TVR transmite în cadrul „Teatrul Naţional de Televiziune: 7 zile din 7, pe TVR 3!”:
• ora 17:00 – „In memoriam Călin Nemeş (8 mai 1960 – 8 iulie 1993)” – GALA HOP 2019 „DansActorul” / Documentar realizat de Sever Andrei Bârzan
• ora 20:00 – „In memoriam Gheorghe Cozorici (16 iulie 1933 – 18 decembrie 1993)” – spectacolul „Subprefectul”, după Duiliu Zamfirescu / Regia artistică: Eugen Todoran. Premiera TV: 10.12.1985. În distribuţie: Valeria Seciu, Marcel Iureş, Ştefan Sileanu, Ion Besoiu, Gheorghe Cozorici, Valentin Uritescu, Constantin Guriţă, Constantin Dinulescu, Dorin Varga, Ion Pavlescu, Vasile Lupu, Violeta Berbiuc
* Circul Metropolitan București prezintă spectacolul „Magia Circului” (Povești cu cai) – ora 19:00, Manejul Exterior (în curtea instituției)
* În programul Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, are loc spectacolul „Povestirile lui … Offenbach”, înscris în stagiunea în aer liber intitulată „Senin pe cerul … Operetei”. În partea întâi vor putea fi audiate arii, duete sau trio-uri cunoscute, iar în partea a doua opereta „Domnul Choufleuri” din creația compozitorului amintit, în regia Constanței Cîmpeanu. Corul a fost pregătit de Aurel Muraru, iar la pian se vor afla Gonul Aptula și Andreea Dobia. Spectacolul va avea loc începând cu ora 20:00, în spațiul amenajat în fața instituției
* Teatrul Dramaturgilor Români prezintă spectacolul de muzică și dans „Variațiuni la Invențiuni” – ora 20:30, la Grădina Casei Filipescu-Cesianu, Calea Victoriei nr. 151
* Astăzi va putea fi urmărită, în premieră, înregistrarea video a „Concertului roz” din data de 9 iulie, susținut de membrii Trioului Sorin Zlat, în care, alături de pianist, evoluează Alexandru Marin și Iulian Nicolau. Concertul este înscris în seria jazz „Alone Together” și va fi disponibil pe paginile de Facebook și YouTube ale Orchestrelor și Corurilor Radio și pe cele ale postului Radio România Muzical
* Alba Iulia: De la ora 20:00, are loc un recital cameral în Piața Cetății din Alba Iulia. Soliștii invitați, Dragoș Tudor și Alexandru Ștefănoiu, la chitară, alături de Cvartetul de coarde al Județului Alba vor interpreta lucrări muzicale, de o sensibilitate aparte, compuse de W. A. Mozart, Jorge Cardoso, A. Vivaldi și Isaac Albeniz
* Deva: „Un om lângă inima lemnului”, este titlul expoziției dedicate celor pasionați de formele pe care le ia lemnul în mâna unor artiști desăvârșiți. Peste 30 de lucrări ale artistului Gheorghe Julei vor fi expuse pe platoul din fața Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, între orele 10:00-19:00. Expoziția este organizată de artist, în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, cu stricta respectare a măsurilor instituite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Covid-19.
* Iași: În cadrul celei de-a VIII-a ediție a Turneului SoNoRo Conac – „Pe aripile vântului”, proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul BRD – Groupe Société Générale, eveniment desfășurat în perioada 11 iulie – 11 septembrie, în grădinile celor mai frumoase conace și palate din țară, are loc un concert la Casa „Mihail Sadoveanu” din Iași – ora 19:00. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Sibiu: Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu organizează, în perioada 12 iulie – 1 septembrie, o nouă serie de întâlniri online cu actorii TNRS în cadrul unui nou format intitulat „Actori.SB.Online – Daruri teatrale”. În fiecare duminică, luni şi marţi, de la ora 21:00 (Secţia Română), respectiv de la ora 21:30 (Secţia Germană), actorii Naţionalului sibian vor prezenta publicului online, poveşti pentru copii mici şi mari, recitaluri de poezie, momente umoristice sau monoloage din spectacolele TNRS. Evenimentul se difuzează gratuit pe pagina de Facebook a TNRS, canalul de YouTube al TNRS, pe site-ul TNRS (www.tnrs.ro) şi pe pagina de Facebook a Secţiei Germane a TNRS. Din program:
• ora 21:00 – „Moartea prostului” şi „Pasărea indiană”, de Jean-Claude Carriere, cu Codruţa Vasiu
• ora 21:30 – Monolog din „Anatol” de Arthur Schnitzler, cu actorul Secţiei Germane a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Yannick Becker

– Sport
* Partida de fotbal Dinamo București – Politehnica Iași, în play-out-ul etapei a 9-a a Ligii I – ora 18:00, pe Stadionul Dinamo din Ștefan cel Mare
* În cadrul evenimentului de automobilism și motociclism Bucharest OnTrack Fest, defășurat într-o formulă nouă, adaptată necesităților asigurării măsurilor de siguranță a participanților și fără spectatori, se vor desfășura ceremonia de premiere și un cocktail în aer liber. La festivitatea de premiere avea loc mai multe evenimente paralele: o expoziție de pictură tematică a artiștilor pasionați de automobile și o prezentare de vinuri

S-a întâmplat într-o zi de 12 iulie
* Se împlinesc 545 de ani (1475) de când, în faţa iminentului atac turcesc, Ştefan cel Mare recunoştea suzeranitatea regelui Ungariei, Matei Corvin, care se obliga să-l sprijine pe domnul Moldovei în lupta împotriva turcilor (printr-un act care a fost emis, la Buda, la 15 august)
* Acum 161 de ani (1859) domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Ordonanţa Domnească nr. 276 de înfiinţare a Oficiului Central de Statistică Administrativă, actul de naştere a statisticii oficiale în România. De acest moment îşi leagă numele şi doi eminenţi economişti români ai secolului al XIX-lea, Dionisie Pop Marţian şi Ion Ionescu de la Brad
* Acum 19 ani (2001) Partidul Social Democrat, rezultat în urma fuziunii dintre PDSR şi PSDR, a fost înregistrat la Tribunalul Municipiului Bucureşti

Aniversări – Comemorări

– Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromiţa” de la Muntele Athos (Calendarul Creştin-Ortodox 2020)

– „Ziua Statisticianului”, instituită prin Hotărârea de Guvern 592/2002; se marchează în a doua duminică a lunii iulie (la 12.VII.1859 domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Ordonanţa Domnească nr. 276 de înfiinţare a Oficiului Central de Statistică Administrativă, actul de naştere a statisticii oficiale în România; de acest moment îşi leagă numele şi doi eminenţi economişti români ai secolului al XIX-lea, Dionisie Pop Marţian şi Ion Ionescu de la Brad). NOTĂ: „Ziua mondială a statisticii” este marcată la 20 octombrie, o dată la cinci ani, începând din 2010

– 1797: A murit Ienăchiţă Văcărescu, istoric, filolog şi poet; în 1787 a tipărit „Observaţii sau băgări de seamă asupra regulelor şi orânduielilor gramaticii rumâneşti”, prima gramatică în limba română; autor, între altele, de dicţionare bilingve (român-german, german-român şi român-turc, turc-român) (n. 1740). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 11 iulie 1797

– 1882, 12/24: S-a născut matematicianul Traian Lalescu, unul dintre fondatorii teoriei ecuaţiilor integrale, autorul primei lucrări sintetice importante în acest domeniu din literatura ştiinţifică; din iniţiativa sa a luat fiinţă Şcoala Politehnică din Timişoara, fiind primul ei rector (1920-1921); membru post-mortem al Academiei Române din 1991 (m. 1929)

– 1885: A murit generalul Mihail Christodulo Cerchez, comandant al trupelor române la Plevna, în timpul Războiului de independenţă; la 28.XI.1878, când Osman Paşa a încercat să iasă din încercuirea Plevnei, i-a predat sabia generalului Cerchez, declarându-se prizonier; generalul s-a remarcat şi în luptele de la Smârdan şi Vidin; membru al Societăţii „Junimea” din Iaşi (n. 1839) – 135 de ani

– 1909, 12/25: S-a născut Constantin Noica, filosof şi eseist; unul dintre cei mai erudiți gânditori români, „parcurgând aproape tot registrul filosofiei” (A. Dumitriu), de la gnoseologie, filosofia culturii, axiologie și antropologie filosofică la ontologie și logică; o contribuție capitală a adus în domeniul ontologiei și metafizicii; mentor spiritual în cadrul aşa-numitei „Şcoli de la Păltiniş”; deţinut politic între anii 1958 şi 1964; membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1987). NOTĂ: Dicţionarul esenţial al scriitorilor români (2000) menționează naşterea la 11/24.VII.1909

– 1925: S-a născut Radu Enescu, eseist, critic literar, filozof şi publicist (m. 1994) – 95 de ani

– 1927: S-a născut matematicianul George Ciucu; preocupări în domenii ca teoria probabilităţilor, statistica matematică sau teoria jocurilor şi a aşteptării; membru corespondent al Academiei Române din 1974, secretar general al acestui for (1974-1990) (m. 1990)

– 1930: S-a născut Janina Ianoşi (în acte: Jeanina-Maria Jánosi), traducătoare, eseistă şi profesoară; a tradus din limba rusă lucrări de estetică (Herzen, Bielinski, Cernîşevski, Dobroliubov, Pisarev ş.a.) şi literatură (Lev Tolstoi, Paustovski, Marina Ţvetaeva, Daniil Granin); soţia esteticianului Ion Ianoşi (m. 2017) – 90 de ani

– 1933: S-a născut Alexandru Ivasiuc, prozator şi eseist (m. 1977)

– 1934: S-a născut (la Cahul, azi în Republica Moldova) interpreta de muzică uşoară și moderatoarea de televiziune Lucky (Lucreţia) Marinescu (m. 2018)

– 1938: S-a născut actorul Jorj Voicu (m. 1991)

– 1945: S-a născut Paula Ionescu, actriţă a Teatrului „Sică Alexandrescu” din Braşov (m. 2018) – 75 de ani

– 1956: S-a născut Paul Ciuci, vocalist, chitarist şi compozitor, membru al trupei „Compact”

– 1986: A murit actorul George Calboreanu (n. 1896)

– 1989: A murit agronomul şi agrotehnicianul Irimie Staicu; a studiat metodele de fertilizare a podzolurilor şi sărăturilor; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1905)

– 1999: A murit scriitorul şi publicistul Mircea Nedelciu, considerat unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai curentului optzecist şi ai postmodernismului în literatura română (n. 1950)

– 2004: A murit lingvista Mioara Avram; specialistă în gramatică, ortografie şi lexicologie; redactor-responsabil la „Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române” (n. 1932)

– 2010: A murit actriţa Lucia Mureşan; cunoscută de la emisiunea ”Teleencicopedia” pentru timbrul său vocal deosebit (n. 1938) – 10 ani

– 2014: A murit Emil Bobu, fost înalt demnitar în perioada comunistă (n. 1927)

– 2017: A murit Sorin Alexandru Satmari, cunoscut gazetar de presă sportivă (n. 1944)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniunea liderilor din Serbia şi Kosovo pentru reluarea dialogului bilateral, sub egida diplomaţiei europene

– Guyana: Vizita primului ministru francez, Jean Castex

– Polonia: Al doilea tur al alegerilor prezindențiale, în care se confruntă preşedintele în exerciţiu, Andrzej Duda şi primarul capitalei Varşovia, Rafal Trzaskowski

– Santiago de Compostela, Spania: Alegerile regionale în Țara Bascilor și în Galicia, primele din Spania după ridicarea măsurilor de restricție

– Cetatea Vaticanului: Papa Francisc rostește rugăciunea Angelus de la o fereastră a Palatului Apostolic către credincioșii din Piața Sf. Petru

– Franţa – Vizită în Guyana a premierului Jean Castex

– Hong Kong, China: Partidele taberei pro-democrație organizează alegeri primare pentru a-și alege candidații legislativi

-Beijing, China: Vizita unei echipe a Organizației Mondiale a Sănătății pentru a determina originea noului coronavirus

– Teheran: Prezentare zilnică de presă a Ministerului Sănătății cu privire la epidemia Covid-19

– Alger: Procesul scriitorului și sociologului Farès Cherefeddine Choukri, trimis în judecată pentru „instigarea la proteste”

-Oulan-Bator, Mongolia: Festivalul tradițiilor mongole Naadam, fără audiență

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţională a Republicii Kiribati (fostele Insule Gilbert); aniversarea proclamării independenţei – 1979

– Ziua Naţională a Republicii Democratice São Tomé şi Principe; aniversarea proclamării independenţei/1975 – 45 de ani

– 1536: A murit preotul catolic Erasmus din Rotterdam (Erasmus Desiderius), umanist renascentist olandez; primul editor al „Noului Testament” în greacă/latină; unul din cei mai însemnați umaniști din perioada Renașterii și Reformei din secolele al XV-lea și al XVI-lea (n. 1466 sau 1469)

– 1675: S-a născut Evaristo Felice Dall’Abaco, compozitor, violonist și violoncelist italian (m. 1742) – 345 de ani

– 1682: A murit Jean Picard, preot şi astronom francez; a pus bazele astronomiei moderne în Franţa; a construit instrumente de observaţie necesare studiilor astronomice, realizând prima măsurătoare exactă a gradelor meridianului (n. 1620)

– 1773: A murit Johann Joachim Quantz, flautist şi compozitor german (n. 1697)

– 1812: S-a născut Mirzä Fätäli Akhundov, prozator, dramaturg, filosof iluminist și om politic, întemeietorul literaturii realiste și al teatrului național azer (m. 1878)

– 1813: S-a născut Claude Bernard, medic şi fiziolog francez; considerat părintele fiziologiei şi fondatorul medicinei experimentale, este cunoscut pentru cercetările sale privind mecanismele digestiei, în special pentru descoperirea funcţiei glicogenice a ficatului, a acţiunii sucului pancreatic şi a mecanismului vasomotor (m. 1878)

– 1817: S-a născut Henry David Thoreau, poet, prozator, eseist, filosof şi naturalist american (m. 1862)

– 1850: A murit Robert Stevenson, inventator și inginer britanic; a inventat farurile și hidroforul, una dintre cele mai importante realizări ale sale fiind construirea Farului de la Bell Rock (n. 1772) – 170 de ani

– 1854: S-a născut George Eastman, inventator şi industriaş american; a realizat şi utilizat pentru prima oară, în 1878, plăcile de bromură gelatinoasă de argint în domeniul tehnicii fotografice; a inventat, în 1888, aparatul de fotografiat „Kodak”, iar în 1889 a brevetat filmul transparent de nitroceluloză; în 1892 a fondat „Eastman Kodak Company” (m. 1932)

– 1861: S-a născut Anton Arenski, compozitor, pianist şi dirijor rus (m. 1906). NOTĂ: Unele surse (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/33497/Anton-Arensky) menţionează ca dată a naşterii inclusiv stilul vechi – 30 iunie 1861

– 1884: S-a născut Amedeo Modigliani, pictor şi sculptor italian stabilit în Franţa (m. 1920)

– 1884: S-a născut, în Belarus, Louis B. Mayer, producător de film din „Epoca de Aur” a Hollywood-ului, cunoscut ca fiind directorul și co-fondatorul studioului Metro-Goldwyn-Mayer (m. 1957)

– 1895: S-a născut arhitectul american Richard Buckminster; importante contribuţii în arhitectură (faimoasa „Casă Dymaxion” sau cupola geodezică), dar şi în alte domenii, ca matematica, filosofia sau religia (m. 1983) – 125 de ani

– 1904: S-a născut Pablo Neruda (pseudonimul literar al lui Neftali Ricardo Reyes Basoalto), poet şi diplomat chilian; unul dintre cei mai importanţi poeţi latino-americani ai secolului XX; Premiul Nobel pentru literatură pe 1971 (m. 1973)

– 1910: A murit Charles Rolls, constructor britanic de automobile şi aviator; în 1904 a fondat, împreună cu Henry Royce (1863-1933), la Manchester, societatea „Rolls-Royce”, specializată în fabricarea de maşini de lux, care a deţinut supremaţia mondială absolută; în timpul primului război mondial „Rolls-Royce” a fabricat motoare de aviaţie; după al doilea război mondial a fost prima societate care a fabricat în serie motoare cu reacţie (n. 1877) – 110 ani

– 1925: S-a născut tenorul franco-australian Albert Lance (numele real, Lancelot Albert Ingram) (m. 2013) – 95 de ani

– 1928: S-a născut Elias James Corey, chimist american de origine libaneză, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1990

– 1935: S-a născut Satoshi Ōmura, biochimist și profesor japonez; Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină pe 2015, împreună cu William C. Campbell, pentru descoperirea unei noi terapii împotriva infecţiei provocate de nematode (viermi cilindrici), alături de cercetătoarea chineză Youyou Tu, pentru descoperirea unei noi terapii împotriva malariei – 85 de ani

– 1951: S-a născut Petru Bogatu, jurnalist, eseist, analist politic și scriitor din Republica Moldova, profesor la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării (m. 2020)

– 1997: A murit François Furet, unul dintre cei mai de seamă istorici şi gânditori francezi contemporani (n. 1927)

– 1997: S-a născut Malala Yousafzai, tânără pakistaneză, cunoscută pentru activitatea şi spiritul militant privind probleme ale educaţiei şi ale societăţii islamice în general, în special discriminarea femeii. În 9 octombrie 2012, la 15 ani, a fost victima unei tentative de asasinat pus la cale de talibani, în momentul când fata se întorcea de la şcoală; ea a supravieţuit miraculos, devenind un simbol incontestabil pentru dreptul la educaţie. NOTĂ: La 10 octombrie 2014 Malalei Yousafzai i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace (pe care îl primeşte împreună cu Kailash Satyarthi) „pentru lupta împotriva asupririi copiilor şi tinerilor şi pentru dreptul tuturor copiilor la educaţie”

– 2003: A murit Benny Carter, saxofonist şi compozitor american de jazz (n. 1907)

– 2017: A murit chitaristul și vocalistul Ray Phiri (nume complet: Raymond Chikapa Enock Phiri), legenda sud-africană a jazz-ului (n. 1947)

* * * * *