Calendarul evenimentelor, 13 iulie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* ora 12:00 – Şedinţa Biroului Permanent și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 12:00 – Lucrări în plen – la sediul Senatului și online

* Lucrări în Comisiile permanente

– Camera Deputaților

* ora 16:00 – Ședinţă în plen

* Activități în Comisiile parlamentare (online)

– Ministere

* Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, urmează să convoace Colegiul ministerului şi să organizeze o videoconferinţă cu directorii Direcţiilor de Sănătate Publică, pentru a stabili un plan de intervenţie detaliat, după ce numărul de cazuri al celor infectaţi cu noul coronavirus a crescut în ultimele zile

* Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale lansează, începând de astăzi, sesiunea de depunere a proiectelor în cadrul Măsurii 4 – Investiții în active fizice – Sub-măsura 4.2 – „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole – componenta investiții în abatoare de capacitate mică în zona montană”, cu o alocare totală de 12.930.334 euro

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 500 milioane lei

– Administrație

* Administraţiile publice locale pot accesa, începând cu această dată, finanţarea în valoare de 384 de milioane de lei alocată prin Programul de Iluminat public stradal

– Juridic

* Dezbaterea cu tema „Semnătura electronică la etajul 2. Conservarea și verificarea înscrisurilor semnate electronic”, organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București – ora 19:30. Speakerii intră în dezbatere remote. Speakerii invitați sunt membri Juridice Platinum și alți profesioniști. Dezbaterile sunt transmise LIVE online gratuit pe homepage JURIDICE. Invitați (ordine alfabetică): Natalia Butnaru, Legal manager CertSIGN, Av. Raluca Pușcas, Partner Filip & Company, Ioana Regenbogen, director juridic ING Amsterdan, sucursala România, Vasile Țiple, UiPath. Moderator: jud. Mădălina Afrăsinie, Tribunalul București, Secția a VI-a civilă

– Social

* Începând cu această dată, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor reia, într-o primă etapă, următoarele activităţi: proba teoretică, înregistrarea dosarelor candidaţilor pentru susţinerea probei teoretice în vederea obţinerii permisului de conducere, programarea pentru susţinerea probei practice. În a doua etapă, reluarea activităţii de examinare la proba practică se va face începând de marţi, 14 iulie. Candidaţii care au fost programaţi să susţină proba practică în perioada 14 – 17 iulie vor susţine examenul la data, ora şi locaţia unde aceştia au fost programaţi anterior

– Economic

* Institutul Național de Statistică publică o serie de date privind laptele de vacă colectat şi producţia de produse lactate în luna mai 2020 și resursele de energie (date provizorii) în perioada ianuarie – mai 2020

– Învățământ, Cercetare

* Calendarul sesiunii august-septembrie 2020 a examenului național de Bacalaureat a fost aprobat prin ordin de ministru și transmis spre publicare în Monitorul Oficial. Potrivit ordinului, înscrierea candidaților este programată în intervalul 13 – 24 iulie. Documentele-tip de înscriere – completate şi semnate – pot fi depuse la secretariatele unităţilor de învăţământ-centre de examen sau pot fi transmise prin mijloace electronice/poştă. Probele scrise sunt programate în săptămâna 24 – 27 august

– Cultură

* F-SIDES, primul cineclub românesc dedicat exclusiv filmelor făcute de femei și modurilor alternative de a privi și reprezenta feminități în cinematografie și societate, va începe cu filmul „The Holy Girl / La niña santa”, al cineastei argentiniene Lucrecia Martel. Având o frecvență bilunară, cineclubul se va desfășura la Spațiul M60 din București și va continua timp de 5 luni cu o serie de proiecții în grădinile de vară ale Bucureștiului. Pornind de la film ca instrument de reprezentare și dialog, F-SIDES își propune să construiască o platformă online și offline și un spațiu sigur de discuție și educație. Proiectul cultural este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional

* Sibiu: Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu organizează, în perioada 12 iulie – 1 septembrie, o nouă serie de întâlniri online cu actorii TNRS în cadrul unui nou format intitulat „Actori.SB.Online – Daruri teatrale”. În fiecare duminică, luni şi marţi, de la ora 21:00 (Secţia Română), respectiv de la ora 21:30 (Secţia Germană), actorii Naţionalului sibian vor prezenta publicului online, poveşti pentru copii mici şi mari, recitaluri de poezie, momente umoristice sau monoloage din spectacolele TNRS. Evenimentul se difuzează gratuit pe pagina de Facebook a TNRS, canalul de YouTube al TNRS, pe site-ul TNRS (www.tnrs.ro) şi pe pagina de Facebook a Secţiei Germane a TNRS.

– Sport

* Meciuri din etapa a 7-a a fazei play-off şi etapa a 9-a a fazei play-out a Ligii I de fotbal:

  • Cluj-Napoca: Play-off – FC CFR 1907 Cluj – CS Gaz Metan Mediaş – ora 20:30, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”
  • Sfântu Gheorghe: Play-out – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – AFC Chindia Târgovişte – ora 18:00, pe Stadionul Municipal

– S-a întâmplat într-o zi de 13 iulie

* Acum 246 de ani (1774) moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov au ajuns în Catedrala Mitropolitană din București (actuala Catedrală patriarhală). În anul 1774, în timpul mitropolitului Grigorie al II-lea (1760-1787), pe când Ţara Românească se afla sub ocupaţie rusească, generalul rus Petru Saltâcov a dăruit boierului macedoromân Hagi Dimitrie moaştele sfântului (satul Basarabovo din Bulgaria a fost complet distrus în urma războiului ruso-turc (1769-1774), iar moaştele nu puteau să mai ramână în biserica pustiită de acolo). În anul 1792 Sfântul Dimitrie a fost proclamat „Ocrotitorul Bucureştilor” (după anumite procesiuni cu moaştele sale, în 1815 a oprit epidemia de ciumă din Bucureşti, în 1827 a pus capăt secetei, iar în 1831 a înlăturat holera care se abătuse peste localnici)

* Acum 172 de ani (1848) o armată otomană de aproximativ 20.000 de oameni, în frunte cu Suleiman Paşa, sosea la Rusciuk (Ruse), gata să intervină în Ţara Românească. La data de 19/31 iulie, aceasta a trecut Dunărea, la Giurgiu, cu scopul de a restabili „ordinea legală” şi de a proteja „vechile drepturi şi instituţiuni ale ţării” (13/25)

* Cu 114 ani în urmă (1906), pe baza Decretului Regal nr. 2777, Mihail Vlădescu, ministru al cultelor din acea vreme, îl numea pe Alexandru Tzigara-Samurcaş director al „Muzeului de Etnografie, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială”, muzeu care a funcţionat pe locul fostei Monetării a statului până în anul 1912, când s-a pus piatra de temelie a ceea ce avea să devină clădirea „neo-românească” a Muzeului de la Şosea, actualul Muzeu al Ţăranului Român, (re)înfiinţat sub această titulatură pe 5 februarie 1990

* Acum 112 ani (1908) femeile au concurat pentru prima dată în istorie la Jocurile Olimpice moderne. Prima ediţie a Jocurilor Olimpice moderne s-a desfăşurat la Atena, Grecia în 1896, acestea fiind primele Jocuri Olimpice de când împăratul roman Teodosiu I le-a interzis în 393. Prima ediţie a Jocurilor Olimpice a fost una exclusiv masculină, participarea femeilor fiind considerată de către fondatorul JO moderne, baronul Pierre de Coubertin, ca fiind „lipsită de pragmatism, neinteresantă, inestetică şi incorectă”. Cu toată atitudinea ostilă, prezenţa femeilor s-a impus după 1908, acestea primind dreptul de participare mai întâi pentru 3 probe – golf, tenis şi yachting -, apoi şi la înot, din 1912. În 1928, femeile au concurat pentru prima dată în probe de atletism, însă, sub pretextul că s-au înregistrat numeroase situaţii de leşin la sfârşitul probei de 800 m, această participare a fost interzisă până în 1960. Probele feminine de tir au fost introduse pentru prima dată în rândul probelor olimpice abia în anul 1984, iar probele feminine de haltere şi de polo pe apă, la ediţia din anul 2000. Mai recent, la ultimele ediţii ale Jocurilor Olimpice au fost introduse pentru prima dată competiţiile de box feminin, în delegaţia SUA, pentru prima dată în istorie, numărul sportivelor fiind mai mare decât cel al sportivilor

* Se împlinesc 90 de ani (1930), de când, între 13 şi 30 iulie, s-a desfăşurat, în Uruguay, primul Campionat Mondial de Fotbal (FIFA World Cup), la care a participat şi naţionala României. În total, au existat 13 țări participante, dispuse în patru grupe numerice, ţara noastră făcând parte din cea de-a treia grupă. FIFA a ales ca loc de desfășurare ruguayul în urma conferinței de la Barcelona din data de 18 mai 1929. A fost ales statul sud-american deoarece naționala de fotbal și-a apărat cu succes titlul olimpic la Jocurile Olimpice de vară din 1928, iar țara gazdă aniversa centenarul primei sale constituții. Toate meciurile s-au disputat în Montevideo, majoritatea pe Estadio Centenario, stadionul special construit pentru acest turneu. Primul gol din istoria Campionatului Mondial a fost înscris de francezul Lucien Laurent, în minutul 19 al confruntării cu Mexic. Prima partidă a României s-a disputat împotriva echipei statului Peru, la 14 iulie 1930, pe stadionul Pocitos, în prezența a doar 300 de spectatori, tricolorii reușind să învingă cu scorul de 3-1. Ultima partidă a competiției s-a disputat la 30 iulie 1930, între două echipe din America de Sud: Uruguay și Argentina. Gazdele au triumfat cu scorul de 4-2 pe arena Estadio Centenario, devenind primii campioni mondiali

* Se împlinesc 75 de ani (1945) de când a fost transportată prima bombă atomică în deșertul din New Mexico, fiind pregătită pentru primul test al unei bombe atomice care a avut loc două zile mai târziu

* Acum 64 de ani (1956) apărea Hotărârea CC al PMR şi a Consiliului de Miniştri cu privire la îmbunătăţirea învăţământului de cultură generală. S-a generalizat învăţământul de şapte ani şi s-au înfiinţat noi şcoli şi institute pedagogice cu o durată de şcolarizare de doi ani pentru pregătirea învăţătorilor

* Se împlinesc 25 de ani (1995) de când Republica Moldova a semnat, la Strasbourg, documentele de aderare la Consiliul Europei (CoE), devenind, oficial, cel de-al 35-lea membru al organizaţiei. Pe parcursul acestor ani, Moldova a semnat zeci de convenţii, care au avut o importanţă capitală pentru dezvoltarea legislaţiei naţionale şi armonizarea ei cu standardele europene în diverse domenii. Deși, parteneriatul dintre Republica Moldova (RM) şi Consiliul Europei a fost iniţiat încă la începutul anului 1992, când Parlamentul Republicii Moldova a adresat o scrisoare oficială Adunării Parlamentare a CoE (APCE) prin care a solicitat acordarea statutului de invitat special, ceremonia oficială de aderare a Republicii Moldova la CoE a avut loc la data de 13 iulie 1995

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Specialităţii Militare Război electronic”

– 1875: S-a născut pictorul Arthur Segal (m. 1944, la Londra, unde se stabilise) – 145 de ani

– 1886: S-a născut Maria Ventura, actriţă de renume european (societară a Comediei Franceze din 1922); directoare (1929-1934) a unui teatru bucureştean ce i-a purtat multă vreme numele; stabilită în Franţa (m. 1954, la Paris). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1888

– 1901: S-a născut basul şi actorul Nicolae Secăreanu (m. 1992)

– 1905: S-a născut prozatorul George Acsinteanu (m. 1987) – 115 ani

– 1916, 13/26: A murit chimistul Nicolae Teclu; cercetări privind arderea, gazele, tehnologia hârtiei; membru titular al Academiei Române din 1879 (n. 1839)

– 1929: A murit Eusebie Mandicevschi (cunoscut în Occident mai ales sub numele de Eusebius Mandyczewski), compozitor, muzicolog şi profesor român stabilit la Viena (n. 1857, la Cernăuţi, azi în Ucraina)

– 1953: S-a născut compozitoarea şi profesoara Violeta Dinescu, stabilită (din 1982) în Germania

– 1972: S-a născut Gabriela Firea, realizatoare de emisiuni tv., publicistă, poetă şi politician; primar general al Municipiului Bucureşti din iunie 2016 (prima femeie primar a Capitalei)

– 1973: A murit Marţian Negrea, compozitor, muzicolog, dirijor şi pedagog (n. 1893)

– 1983: A murit prozatorul Liviu Bratoloveanu (n. 1912)

– 1997: A murit (la Haifa, Israel) criticul şi istoricul literar Eugen Luca (n. 1923)

– 2009: A murit soprana Ioana Nicola Ştirbei (n. 1920)

– 2011: A murit Cornel Fugaru, compozitor de muzică uşoară, solist vocal şi instrumentist, lider al formației Sincron (n. 1940)

– 2018: A murit scriitorul, poetul și ziaristul Ciprian Chirvasiu (n. 1964)

– 2018: A murit actorul de teatru și film Cornel(iu) Gârbea; cunoscut pentru activitatea de la Teatrul Mic din Bucureşti, precum şi pentru rolurile jucate în mai multe filme realizate de către regizorul Sergiu Nicolaescu, mai ales în perioada dinainte de 1990 (n. 1928)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniune a Consiliului Afaceri Externe al UE

– Bruxelles: Noul președinte al Eurogrupului, Paschal Donohoe, ministru de finanţe al Irlandei, își va prelua mandatul de doi ani şi jumătate de la Mario Centeno, al cărui mandat expiră astăzi

– Moscova: Reuniune pe tema marilor proiecte de investiții ale președintelui Vladimir Putin

– Haga/ Berlin/ Stockholm: Șeful guvernului spaniol, Pedro Sánchez, se va afla înt-un turneu în Țările de Jos, Germania și Suedia, înaintea summitului european pe tema relansării (13 – 15 iul.)

– Haga: Preşedintele Kosovo, Hashim Thaci, se va deplasa la Haga, unde se va prezenta în faţa Procuraturii Speciale pentru crimele comise de membrii fostei Armate de Eliberare a Kosovo, „pentru discuţii, în calitate de invitat”. La 24 iunie procurorii au publicat rechizitoriul în care Thaci este acuzat de crime de război şi crime împotriva umanităţii

– Dubai: Fondul Monetar Internațional organizează o videoconferință privind actualizarea proiecțiilor pentru perspectivele economice pentru Orientul Mijlociu 2020/21, Africa de Nord și Asia Centrală

– Spania: Începând cu această dată, Insulele Baleare vor introduce obligativitatea purtării măştii tot timpul în spaţii publice

– Hong Kong, China: Unitățile de învățământ se reînchid, după ce numărul de cazuri de infectare cu virusul SARS-Cov 2 a crescut simțitor

– Geneva: Organizația Mondială a Sănătății va prezenta într-o conferință de presă cele mai recente detalii despre epidemia de Covid-19

– Sankt Petersburg: Începând de astăzi, saloanele de înfrumuseţare, saunele şi spaţiile destinate activităţii de antrenament, sălile de sport, băile publice, precum şi firmele de servicii de curăţenie îşi vor relua activitatea în oraşul Sankt Petersburg din Rusia

– Tunis, Tunisia: Justiția anunță verdictul în procesul utilizatorului de internet trimis în judecată pentru o parodie a Coranului

– Uruguay: Sunt marcați 90 de ani de la crearea Cupei Mondiale de Fotbal (13 – 30 iul.)

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţională a Republicii Muntenegru; marchează ziua anului 1878 când Congresul de la Berlin a recunoscut Muntenegru ca cel de-al 27-lea stat independent din lume şi startul primei răscoale populare din Europa (în Muntenegru) împotriva Axei, în 1941

– 100 î.H.: S-a născut Cezar (Caius Iulius Caesar), om politic, general, scriitor şi orator roman; unul dintre cei mai străluciţi strategi ai Antichităţii; a introdus, în anul 45 î.H., calendarul iulian (m. 44 î.H; asasinat) – 2120 de ani

– 1762: A murit astronomul englez James Bradley; prima sa descoperire este cunoscută sub denumirea „aberaţia luminii” (1727); cea de-a doua descoperire importantă, „mutaţia axei Pământului”, a făcut-o în 1747 (n. ~1693)

– 1793: S-a născut poetul romantic englez John Clare (m. 1864)

– 1793: A murit (asasinat) Jean Paul Marat, publicist şi om politic francez; ca preşedinte al Clubului iacobinilor a avut un rol important în răscoala din 31.V-2.VI.1793, soldată cu excluderea girondinilor din Convenţia Naţională şi cu instaurarea dictaturii iacobine (n. 1743)

– 1900: S-a născut George Lewis (nume la naștere: Joseph Louis Francois Zenon), muzician de jazz și clarinetist american (m. 1968) – 120 de ani

– 1921: A murit (la bordul transatlanticului „France”) fizicianul francez Gabriel Lippmann; a realizat prima fotografie color a spectrului solar; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1908; membru de onoare străin al Academiei Române din 1909 (n. 1845)

– 1924: S-a născut tenorul italian Carlo Bergonzi; considerat un specialist în ariile compozitorului Giuseppe Verdi (m. 2014)

– 1933: S-a născut Piero Manzoni, pictor neo-avangardist italian (m. 1963)

– 1934: A murit etnologul german Robert Fritz Gräbner; a elaborat teoria „culturii complexe”, care a susţinut existenţa unor difuziuni între sferele culturii primitive; teoria sa a stat la baza formării şcolii de istorie etnografică în Europa (n. 1877)

– 1934: S-a născut scriitorul nigerian Wole Soyinka (dramaturg, poet şi romancier); Premiul Nobel pentru literatură pe 1986

– 1942: S-a născut actorul american Harrison Ford

– 1944: S-a născut Ernő Rubik, arhitect, designer şi profesor universitar ungar; a inventat, în 1974, celebrul „cub” care-i poartă numele, cel mai popular joc din anii ’80; Rubik a inventat numeroase alte jocuri

– 1951: A murit compozitorul austriac Arnold Schönberg; considerat unul dintre pionierii muzicii dodecafonice; a compus marea parte a lucrărilor în Statele Unite ale Americii (n. 1874)

– 2011: A murit Alexandru Gromov, prozator din R. Moldova, cunoscut ca autor de scrieri ştiinţifico-fantastice şi publicistice pentru copii şi tineret (n. 1925)

– 2011: A murit compozitorul american Jerry (Jordan) Ragovoy; a compus, printre altele, hituri pentru Janis Joplin şi Rolling Stones (n. 1930)

– 2012: A murit Shlomo Bentin, psiholog şi profesor israelian (de origine română), expert de talie mondială în neuropsihologia cognitivă, laureat al Israel Prize pentru psihologie pe anul 2012 (n. 1946)

– 2012: A murit producătorul american de film Richard Zanuck (n. 1934)

– 2015: A murit cântăreţul mexican Joan Sebastian, un reprezentant de frunte al muzicii latino (n. 1951) – 5 ani

– 2017: A murit Liu Xiaobo, critic literar, activist chinez pentru democrație și drepturile omului; a fost deținut 8 ani, înainte de a muri, pentru participarea sa la mișcarea pentru democrație Carta 08; Premiul Nobel pentru Pace în anul 2010 (n. 1955)