Un general al armatei din Azerbaidjan a fost ucis în noile violențe izbucnite la nord de Nagorno-Karabakh

Autoritățile din Azerbaidjan au anunțat că unul dintre generalii săi și cinci ofițeri au fost uciși în timpul celei de-a treia zi de lupte cu forțele armene la forntiera țării. Și un soldat azer a murit, bilanțul deceselor în rândul azerilor ajungând până în prezent la 11. Armenia a anunțat că patru dintre soldații tăi – dintre care doi ofițeri – au fost uciși. Ambele țări au făcut parte din Uniunea Sovietică până în 1990 și au purtat un război sângeros din cauza unui teritoriu muntos, într-o dispută rămasă încă nerezolvată. Nagorno-Karabakh este o parte a Azerbaidjanului, recunoscută la nivel internațional, însă este controlată de etnici armeni. Acest incident are loc, însă, la nord de teritoriul disputat. Autoritățile azere au transmis că în districtul Tovuz au loc, în continuare, lupte grele. Tovuz se află la frontiera cu Tavush, în nord-estul Armeniei. Dmitry Peskov, purtător de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, a declarat că Rusia este „profund îngrijorată” de izbucnirea violențelor și s-a arăat dispusă să medieze conflictul. „Îndemnăm ambele părți la cumpătare și să-și respecte obligațiile asumate în armistițiu„. Într-un comunicat al Departamentului de Stat al SUA, se precizează că țara „condamnă în cei mai fermi termeni violențele de-a lungul frontierei internaționale dintre Armenia și Azerbaidjan” și a cerut ambelor părți să înceteze lupta și să respecte armistițiul./cstoica/aionescu

www.bbc.co.uk – 15 iulie