Președintele Klaus Iohannis consideră că România are o șansă mare să obțină o finanțare consistentă pentru următorii ani din partea UE

Bugetul multianual al UE pentru perioada 2021 – 2027 şi Planul de relansare economică se află pe agenda summitului liderilor europeni care începe astăzi la Bruxelles.

România este reprezentată de preşedintele Klaus Iohannis, care a declarat că ţinta Bucureştiului este obţinerea unor fonduri cât mai consistente.

Reporter: Președintele Klaus Iohannis consideră că România are o șansă mare să obțină o finanțare consistentă pentru următorii ani din partea Uniunii Europene atât în ceea ce privește bugetul multianual european, cât și în cadrul pachetului de redresare economică, ambele aflate în proces de negociere la Bruxelles. Şeful statului a precizat că își dorește ca țara noastră să beneficieze de o sumă suficient de mare pentru politica de coeziune, dar și pentru cea agricolă, astfel încât să își poată pună în aplicare planurile în diferite domenii.

Klaus Iohannis: Avem nevoie de bani europeni pentru spitale, pentru școli, pentru autostrăzi, pentru căi ferate, evident, pentru agricultură.

Reporter: Preşedintele României nu ştie dacă discuţiile vor fi finalizate astăzi și mâine, pentru că în Consiliul European părerile sunt încă împărțite. Nu toate statele membre sunt convinse că propunerea aflată pe masă este cea mai bună, iar negocierile se anunță complicate./aburtica/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 iulie