Misterul morţii lui Rafael, care a fost răpus de pneumonie şi nu de sifilis, aşa cum se presupunea

Raphael nu a murit de sifilis, ci foarte probabil decesul a fost cauzat de o pneumonie prost tratată de medici care i-au efectuat o flebotomie, accelerând astfel efectele devastatoare ale bolii. Acestea sunt concluziile unei cercetări efectuate de Universitatea din Milano-Bicocca. Moartea marelui geniu renascentist a avut loc la 6 aprilie 1520, când pictorul avea doar 37 de ani. După 500 de ani, cauza decesului continuă să fie învăluită într-o aură de mister, de-a lungul timpului apărând o multitudine de ipoteze: sifilis, malarie, febră tifoidă, pneumonie, otrăvire. Acum, cercetările Universității din Milano-Bicocca, bazate pe dovezi directe și indirecte ale vremii, încearcă să facă lumină, indicând pneumonia drept cea mai plauzibilă cauză a decesului.
Studiul a fost publicat recent de „Internal and Emergency Medicine”, revista oficială al Societății italiene de medicină internă, editată de Michele Augusto Riva, cercetător de Istorie a medicinei la universitatea din Milano-Bicocca, de Michael Belingheri, cercetător la aceeași universitate și de către medicii Maria Emilia Paladino și Marco Motta. „Ne-am bazat pe câteva surse directe și indirecte ale vremii – explică Riva – care mi-au permis să cercetez circumstanțele morții lui Rafael. Pe lângă ‘Le vite, opera’ lui Vasari, o sursă indispensabilă, dar publicată la 30 de ani de la eveniment, am aprofundat mărturiile personajelor istorice contemporane pictorului și prezente la Roma la acea vreme, precum cea a lui Alfonso Paolucci, ambasadorul Ducelui de Ferrara Alfonso I d’Este, sau a unor documente redescoperite în secolul al XIX-lea de istoricul de artă Giuseppe Campori „.
Primul punct al acestei cercetări este că nu sifilisul a fost boala fatală. „Există persoane care au dorit să lege dispariția lui Rafael de un mod de viață foarte libertin – continuă Riva – însă sifilisul este o boală cu o evoluţie curs foarte lungă, în timp ce martorii ne povestesc despre o boală care s-a dezvoltat brusc şi care în curs de 8-10 zile duce la febră și moarte. Deși sifilisul era foarte răspândit în secolul al XVI-lea, simptomele descrise privind starea de sănătate a lui Rafael nu merg în această direcție”.
Al doilea punct: excluderea malariei și a febrei tifoide. „Malaria se manifestă prin febra intermitentă – observă cercetătorul de la Milano-Bicocca – în timp ce febra lui Rafael a fost continuă. În plus, în acei ani nu au existat focare de tifos, o boală care, în special pentru condițiile igienico-sanitare din acele vremuri, a avut o rată mare de contagiozitate „. Un alt aspect al ultimelor zile de viață ale lui Rafael. „Boala lui era de natură infecțioasă, a provocat apariția unei febre, însă nu a fost invalidantă: Rafael a reuşit să-şi facă testamentul, să identifice moștenitorii, să dea ultimele dispoziţii, a fost vigilent și conștient.” Fapt care duce la al treilea punct, probabil cea mai credibilă ipoteză. „Cursul bolii, combinat cu alte simptome ne-ar indica foarte probabil o formă de pneumonie. Nu putem spune cu certitudine și nici nu putem ipoteza dacă a fost de origine bacteriană sau virală, cum este actualul Covid-19, însă din câte reiese a avut un curs acut, dar nu imediat, nu şi-a pierdut cunoștiința, nu a avut simptome gastro-intestinale și febră continuă „, spune Riva.
Dacă lucrurile au stat în acest fel, se pare că ar fi existat și o eroare medicală care a agravat tabloul clinic, deoarece lui Rafael i-a fost efectuată o flebotomie”, își amintește Riva.”Conform tradiției medicale hipocratico-galenice atunci în vogă, se credea că un exces de sânge poate provoca febră, iar unul dintre posibilele remedii era eliminarea unei anumite cantități de sânge din organismul persoanei bolnave. Un lucru deloc recomandat în caz de febră pulmonară”.
Terapia pentru scurgerea sângelui nu a fost o practică acceptată de toți. „Rafael a fost pictorul iubit al Papei Leon al X-lea, care i-a pus la dispoziţie cei mai buni medici din Roma. Mărturiile analizate ne oferă o mulțime de informații despre cunoașterea și practica flebotomiei în perioada Renașterii. Care, cu siguranţă, nu era idealul”, conchide dr Riva. /cpaunel

www.rainews.it

Traducerea Cătălina Păunel