Desenul original al inelelor olimpice realizat de Pierre de Coubertin va fi scos la licitaţie

Desenul original al inelelor olimpice realizat de fondatorul Jocurilor Olimpice moderne, Pierre de Coubertin, va fi scos la licitaţia, care va avea loc la 26 iulie la Cannes, informează portalul „Inside the Games”. Potrivit informaţiilor portalului, valoarea desenului este estimată la 100.000 de euro. Desenul este realizat pe o pânză de culoare albă cu dimensiunile de 21 pe 27,5 cm şi reprezintă o înlănţuire de cinci inele colorate – albastru, galben, negru, verde şi roşu. Se consideră că aceste culori simbolizează Africa, America, Asia, Europa şi Oceania. Pierre de Coubertin a prezentat inelele în ediţia din luna august 1913 a publicaţiei „Olympic Review”. Drapelul cu cele cinci inele era planificat să fie prezentat publicului în timpul congresului Comitetului Internațional Olimpic din luna iunie 1914, dar evenimentul a fost anulat din cauza Primului Război Mondial. Drept urmare, drapelul a fost prezentat înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice din 1920 de la Anvers (Antwerp)./ssirbu

(www.tass.ru – 21 iulie)