de Octavian Silivestru

Nou înființata Marină Militară a avut nevoie de mecanici care să asigure buna funcționare a navelor și a armamentului. De aceea,   la data de 8 octombrie 1897, Regele Carol I  a aprobat înființarea, la Galați,  a ” Şcolii de submecanici şi submaeştri de marină”.

Iniţial, această instituţie îşi recruta elevii doar dintre fii de marinari  şi de militari.   Câțiva ani mai târziu, în  1908, Şcoala de submecanici şi submaeştri de marină a fost mutată la Constanţa, în actualul imobil al Muzeului Marinei.   În 1920, învățământul militar a fost reorganizat și cuprindea: Institutul Maritim cu sediul în Constanţa (durata de trei ani); Şcoala instructorilor de specialitate  (durata de un an); Şcoala de maiştri (durata de 2 ani) şi Şcoala de Mecanici şi Electricieni cu sediul în Sulina. Aceste școli au  pregătit specialişti cu studii medii pentru Marina Militară.

Maistrul Băcăuanu a parcurs toate etapele de pregatire profesională,  începând cu anul 1920 :

“Am intrat în Orfelinatul Marinei în 1920. Comandant era un comandor de marină. Directoare era o  doamnă, care era și profesoară pentru cursul primar.  Ca ajutoare avea doi învățatori. Exista și o menajeră. Am urmat Școala orfanilor doi ani, până în 1922, când am intrat în Școala copiilor de marină.  Aceasta funcționa tot la Tighina [Galati]. Școala avea doua secții: Pilotaj și Hidrografie pe Dunăre și TFF. Comandant era  capitanul Horia Macelariu. Ca profesori: un locotenent, un maistru principal la telegrafia fără fir, un alt maistru principal care era cu electricitatea, acumulatori… La orfelinat dormeam într-un pavilion separat unde aveam tot ce ne trebuia. Primeam hrana ca la trupă, însă îmbunătățită.  Se gătea la parter, într-o bucătărie special amenajată, numai pentru copii și pentru personalul orfelinatului. Eram echipați în uniformă de marină. Uniforma se făcea din hainele marinarilor de la trupă. La început, am purtat haine făcute din uniforme franceze, iar mai târziu am purtat haine făcute din uniformele noastre. După doi ani am fost trasferați la Constanța, la Institutul Maritim, unde am mai stat un an.

După aceea, am fost transferați la Galați pe nava “Basarabeanca”, la Școala electromecanică. La terminare am fost avansat maistru stagiar. La Școala electromecanică era disciplină  [militară], seriozitate, profesori foarte buni. Față de Institutul Maritim [de la Constanța] hrana era bună, îmbrăcămintea era bună, dormeam civilizat. În primi doi ani,  îmbarcările de practică le-am făcut pe o canonieră.

După aceea, am continuat practica pe un vechi torpilor  de construcție franceză – pe care îl reparasem la Școala electromecanică și cu care făceam săptămânal câteva voiaje Galați – Brăila. La terminarea  Școlii de electromecanică  am fost avansat maistru stagiar și repartizat pe  torpilorul  Năluca”.

[Interviu realizat de Octavian  Swed, dată neprecizată]