Revista presei internaţionale, 24 iulie 2020

“Măștile ar trebui purtate chiar și la domiciliu, dacă în casă se află persoane care nu locuiesc de obicei cu dvs.“. Un oficial spaniol le-a făcut, ieri, locuitorilor Madridului această recomandare, dar, din ziarul spaniol El Mundo aflăm că, totuși,  “administrația locală madrilenă nu a impus deocamdată nici măcar purtarea măștilor pe stradă“.

Așadar, pandemia de coronavirus continuă să rămână pe prima pagină a ziarelor, scoțând parcă și mai mult în evidența gravitatea acestei crize.  “Dacă nu există resurse suficiente, este corect să alegem pe cine vindecăm? “ – este întrebarea pe care și-o pune cotidianul italian Corriere della Sera, care vorbește despre un studiu aparținând Universității din Milano. Potrivit aceluiași ziar, opiniile sunt împărțite: “Patru din zece persoane consideră că ar trebui tratați în primul rând oamenii cu cela mai mari șanse de supraviețuire, iar una din trei crede că tinerii ar trebui să aibă prioritate”. Corriere della Sera oferă și alte rezultate interesante ale acestui studiu. Iată câteva exemple: “În privința tratamentului, întâietatea ar trebui să revină medicilor și personalului medical în general, pe ultimul loc aflându-se politicienii și funcționarii din administrație“. În sfârșit, potrivit aceluiași studiu pomenit în ziarul Italian, “aproape două persoane din trei cred că, în privința salvării, tinerii ar trebui să aibă întâietate. Persoanele cu studii îi au însă mai mult la inimă pe bătrâni, consideând că ei trebuie salvați , oricât ar costa“.

Dar în privința statisticilor, cifre îngrijorătoare au fost oferite de agenția britanică Reuters. Potrivit acestei agenții, “joi, numărul americanilor infestați cu coronavirus se apropia de 4 milioane, iar în fiecare oră erau semnalate  câte 2.600 de cazuri noi“. Un oarecare optimism e manifestat de ziarul american The New York Times prin titlul unui articol – “Putem să ne îmbolnăvim din nou de Covid-19 după ce am  avut deja boala? Puțin probabil, răspund cercetătorii “.

Coronavirusul nu a reușit însă nicicum să elimine Brexitul din atenția presei străine, cu atât mai mult cu cât impasul persistă. “Boris Johnson refuză orice negocieri pe tema pescuitului, iar Uniunea Europeană urmează să hotărască dacă negocierile din cadrul Brexitului vor continua“, notează cotidianul britanic Daily Express. Un tabloid din Marea Britanie, respectiv, The Sun, scrie că “ambele părți sunt de acord că nu se va ajunge la vreo înțelegere până la sfârșitul lunii iulie, așa cum dorește premierul britanic, astfel încât, în 2021, rămâne încă posibil un Brexit fără acord “. În publicația franceză Le Point, negociatorul-șef din partea Uniunii Europene, Michel Barnier, crede că “un acord post-Brexit este puțin probabil“. În ziarul financiar francez Les Echos, omologul britanic al lui Barnier, David Frost, recunoaște și el: “Din nefericire, este evident că nu vom reuși nimic în iulie“.

Ziua de azi (vineri) marchează însă și un eveniment pe care presa internațională nu a întârziat să îl semnaleze. Pentru prima oară după 86 de ani, Catedrala bizantină Sf. Sofia, recent devenită Hagia Sofia, va găzdui rugăciunile de vineri ale musulmanilor din Istanbul. Ziarul elen Kathimerini relatează că, “joi, președintele turc  Recep Tayyip Erdoğan a numit trei imami care să oficieze prima slujbă“. Același ziar menționează că, în vederea evenimentului, “mai multe drumuri care duc la catedrală au fost blocate, iar în zonă au fost mobilizați 17.000 de oameni ai forțelor de securitate“. Publicația turcă Yeni Șafak dă asigurări că “turiștii autohtoni și străini vor putea vizita gratuit lăcașul“. Iar în publicația Türkiye, guvernatorul orașului Istabbul, Ali Yerlikaya, declară: “Eu și locuitorii orașului Istanbul îi suntem recunoscători președintelui Erdoğan. Sunt încântat, toți musulmanii sunt încântați, Cu toții dorim deschiderea Hagiei Sofia“.(Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR)