Preşedintele Emmanuel Macron a salutat demararea proiectului ITER în sudul Franţei

Preşedintele Emmanuel Macron a salutat un proiect internaţional de construire a celui mai mare reactor nuclear de fuziune în sudul Franţei, descriindu-l ca pe „un proiect al păcii”. Într-un discurs videodifuzat cu ocazia ceremoniei ce a marcat demararea proiectului ITER, dl Macron a spus că ţările participante şi-au pus la dispoziţie cei mai buni oameni de ştiinţă pentru binele comun: „Sunt mândru că ţara noastră găzduieşte acest proiect pentru viitorul umanităţii. În latină, ITER înseamnă ‘cale’. Într-o Europă puternică, Franţa arată din nou că este o forţă a cărei putere va clădi o nouă cale pentru lume, o cale a prosperităţii, o cale a progresului pentru toţi”. Proiectul încearcă să reproducă reacţiile de fuziune care au loc in interiorul Soarelui./opopescu/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 28 iulie