Judecătoria Braşov a decis eliberarea condiţionată a lui Zoltán Szőcs

Judecătoria Braşov a decis, miercuri, în primă instanţă, eliberarea condiţionată a lui Zoltán Szőcs, unul dintre cei doi secui condamnaţi cu acuzaţia de terorism. Minuta sentinţei a fost publicată pe portalul instanţelor de judecată din România. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de trei zile de la data publicării. La începutul lunii iulie, aceeaşi instanţă a respins cererea de eliberare condiţionată a lui István Beke, celălalt secui condamnat cu acuzaţia de terorism, considerând-o ca fiind nefondată. Apelul urmează să fie judecat de Tribunalul Judeţului Braşov. În luna iunie, judecătorii au respins definitiv cererea de eliberare a celor doi. La data de 4 iulie 2018, István Beke şi Zoltán Szőcs au fost condamnaţi, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, la câte cinci ani de închisoare cu executare, cu acuzaţia de terorism şi de instigare la terorism. Condamnarea preşedintelui organizaţiei municipale Târgu Secuiesc a Mişcării de Tineret 64 de Comitate (HVIM) şi a liderului organizaţiei transilvănene a HVIM a provocat indignare în rândurile maghiarilor din Transilvania, întrucât, în calitate de primă instanţă, Curtea de Apel din Bucureşti a constatat că mare parte din rechizitoriul redactat de către parchet este nefondată, astfel că le-a aplicat acestora doar 11, respectiv 10 luni de închisoare – perioade pe care cei doi le-au petrecut, deja, în arest preventiv. István Beke şi Zoltán Szőcs au fost prezentaţi instanţei după ce DIICOT a concluzionat, în baza convorbirilor interceptate
purtate de aceştia şi a unor petarde descoperite în locuinţa celui dintâi, că ar fi plănuit să detoneze o bombă artizanală la parada militară care a avut loc în piaţa centrală din Târgu Secuiesc, pe 1 decembrie 2015, de Ziua Naţională a României. Încă din prima clipă, opinia publică maghiară din Transilvania a considerat că împotriva tinerilor secui are loc un proces înscenat. După arestarea lor au avut loc proteste la Târgu Secuiesc, care au durat săptămâni întregi. În urma condamnării lor definitive, aceştia au apelat de mai multe ori la căi extraordinare de atac, însă toate cererile lor au fost respinse de către instanţele din România./lendrefy/denisse
(MTI – 30 iulie)